Arhive etichetă: oameni

Despre încăpățânare

       Încăpăţânarea este atât de des întâlnită …

    Uneori aceasta poate fi benefică, ducând la multe descoperiri, indiferent de problemele ivite în cale.

      Alteori încăpăţânarea ţine doar de „eu-l” interior al omului.

    Când cineva trebuie să facă un lucru şi i se spune de mai multe persoane, cum ar fi bine, acesta vrea să facă doar cum şi când vrea el.

       Se spune că dacă doi oameni diferiţi îţi spun că eşti beat, mergi şi te culci. Dacă mai multe persoane îţi spun că nu este bine ce faci…ar trebui să renunţi, dar încăpăţânarea nu  se lasă… dacă nu iese, se găseşte un om care să fie vinovat.

      Dacă esti încăpăţânat să faci ceva sau să menţii acel lucru cunoscut, ajungi să sabotezi progresul şi chiar oamenii.

    Încăpăţânatul devine docil în problema ivită doar când nu are încotro, se simte încolţit sau ameninţat de anumite repercursiuni.

    De multe ori, un om face şi ceea ce trebuia să facă respectivul încăpăţânat, numai să scape de problema ivită.

   Încăpăţânatul este ferm pe poziţia lui chiar dacă nu are argumentele necesare.
Oamenii care au trăit un mod de viaţă, au aplicat un anumit principiu, nu se lasă, în veşnica lor încăpăţânare, îndrumaţi spre o cale sau un drum mult mai bun, ori uşor.
Din cauza încăpăţânării unora, pot pierde şi alţii. Un angajat ce nu vrea să aibă colegi cu alte pricipii oricând are ideea de a-i sabota.

     Un vecin încăpăţânat poate produce multe neplăceri vecinilor din bloc.
Încăpăţânarea poate ajunge la rang de prostie, care apoi să provoace necazuri în lanţ, ca în principiul dominoului.

      Înainte de a te încăpăţâna la ceva, gândeşte. Omul se deosebeşte de alte fiinţe, prin faptul că poate gândi!

     Să nu fim incăpăţânaţi ca un catâr, ca un cal… sau mai rău, ca doi cai… frumoşi!

Personaj sau persoană?

     În cursul vieții întâlnim mai mulți oameni în timpul propriei călătorii prin viață. Oamenii pot fi ca niște actori ai unei piese de teatru în care noi avem rolul principal. Totul se învârte în jurul nostru și avem contact cu multe personaje.

    Personajele sunt acei oameni care trec pe lângă noi fără a-i observa și nu intervin asupra vieții noastre. Sunt și acei prieteni, care la greu, dispar ca și cum nu ar fi existat. Sunt și acei oameni pe care-i ajutăm, iar când își ating scopul scapă de noi de parcă s-ar lepăda de coșmarurile vieții.

     Persoanele… sunt acei oameni dragi care sunt alături de noi, care ne ajutăși cu care luăm contact în viața de zi cu zi, de cei în care putem avea încredere.

     O persoană dragă este cea care face totul pentru tine, gândindu-se doar după aceea la el! Aveți multe asemenea persoane? Dacă da, fericire…. dacă nu, să încercăm noi să-i schimbăm pe cei pe care putem.

     Personaje sunt multe dar persoane… depinde doar de noi, pentru că fiecare influențăm, în mică parte, pe cei de lângă noi!

Răceala

     Răceala apare atunci când nu ne așteptăm și ne afectează viața. Pentru răceala corpului, a trupului, există medicamente care ne pot pune în picioare.

       Dar pentru răceala emoțiilor și a sentimentelor, avem leac?

    Lumea începe să devină una rigidă iar omul se comportă cu răceală, față de cei din jurul lor. Această boală a sentimentelor devine molipsitoare și duce la îmbolnăvirea societății.

    De ce ne concentrăm strict pe ceea ce ne trebuie nouă, ca persoane și nu acordăm atenție vieții și a relațiilor, a persoanelor cu care intereacționăm?

    O răceală față de cei de lângă noi, produce o stare similară celorlalți și în curând vom ajunge să avem o comunitate înghețată!

      Este corect că toți avem probleme, suntem stressați sau obosiți dar nu ne costă nimic să acordăm un zâmbet celui de lângă noi, să oferim un salut de recunoaștere și să schimbăm câteva vorbe …

    Dacă toți devenim ursuzi și comunicăm doar la anumite nevoi  personale, să nu riscăm o reîntoarcere la epoca de piatră… și încet dar sigur, să ne înțelegem doar prin semne și mesaje telefonice ori pe internet și să uităm cum se articulează unele silabe, cuvinte… ce tramsnit emoțiile reale.

Problemele

     Mereu îi auzim pe cei din jurul nostru că se plâng de problemele care-i coplesesc.

     Nu există multe persoane care să nu aibă, cel puțin o problemă. Aici ne referim la încercările la care suntem supuși de viață, nu de problemele ale căror soluții matematice rezolvă ecuații sau alte dileme matematice sau fizice.

    Problemele sunt peste tot și noi trebuie să știm cum să le gestionăm.

    Omul și problema, implicit ne induce o stare confuză și o constatare, Terra este plină de probleme!

     Așa cum poluarea, indiferența sau alte inexactități ale vieții ne înconjoară și cuceresc Planeta, la fel și problemele sunt elemente nocive care influențează destine.

      Omul cu caracter și personalitate, iese ușor din problemele lui și se poate implica și în rezolvarea unor situații confuze pentru cei din jurul său.

    Problema mea, poate fi și problema ta, dacă tolerăm anumite lucruri și situații!

    Orice problemă are cel puțin o soluție, dar contează modul de rezolvare simplu și eficient, sau aleatoriu și confuz!

DESTINE nePREVĂZUTE

       Uneori valoarea unei secunde este mult mai mare decât toţi banii din lume. Cât de mult contează o secundă când eşti la locul nepotrivit în momentul nePOTRIVIT!

     La fel de mult contează şi o oră, care poate face diferenţa între eşec şi reuşită.

       Chiar şi o zi contează mult, deşi uneori considerăm că o zi nu are valoare în cursul vieții, raportată la celelalte zile…. Cât contează pentru un student, o zi, când mai are doar puţin de studiat pentru examen, culmea fiind, ca la acel examen să-i pice subiectul pe care nu reuşise să-l abordeze…

     Cât de mult contează o săptămână de nereușită când ratezi o oportunitate pe care o aștepți?

      Ce să mai vorbim de luni sau ani, pe care-i irosim alergând după himere și de multe ori nu vedeam ceea ce avem pe aproape.

      Câteodată constatăm că avem probleme cu vederea, pentru că nu-i vedem pe cei de lângă noi, ci tindem să facem lucruri mărețe undeva departe, dar ceea ce era important se afla mult mai aproape.

     Viața ne oferă soluții dar trebuie să fim perseverenți în decizii, după o analiză pertinentă.

     Atenție la ceea ce ne dorim, că se poate împlini dar poate nu este spre folosul nostru!

Banii

     Banii… ce ar fi fost dacă nu existau?

     Probabil era haos mai mare fără ei, decât cu ei. Schimbul în natura, în era noastră nu este posibilă.

      Dar cum ar fi … dacă banii ar vorbi?

    Banii au și ei un anumit ciclu de rulare, de viață și influenâează multe decizii ale oamenilor și implicit, uneori, chiar calea de urmat pentru anumiți oameni.

     Poate ar reuși să ne povestească despre sentimentele, destinele persoanelor cu care au dat… mâna.

     O bancnotă călătorește foarte mult. Dacă este una de circulație europeană/mondială, începe să ne producă invidie, datorită meleagurilor străbătute.

      Câte cazuri de crime, mită, s-ar rezolva dacă banul ar vorbi!

     Banii sunt martori la multe evenimente la care nici măcar nu ne gândim!

     Cu acei bani se pot plăti atât munca cinstită cât și cea la …negru. Banii pot fi martori ai tranzacțiilor ilegale, lupte mafiote, plăți compensatorii, camătă și multe altele.

    Banii pot salva vieți sau pot distruge destine!

     Sunt oameni care mor din cauza banilor, alții reusesc să-și cumpere o fericire efemeră!

    Orice am spune, pâna banul este la putere, omul este sclavul nedeclarat al acestuia!