Arhive etichetă: organizatie

Managementul: Compania și cultura organizațională

Compania are o misiune căreia îi sunt asociate anumite obiective, focalizate pe anumite scopuri. Eficacitatea și eficiența serviciilor unei organizații sunt cu atât mai mari cu cât aceasta se concentrează mai clar si mai distinctiv pe realizarea anumitor obiective.

Dacă între obiectivele impuse și calitatea serviciilor apare un decalaj, mai ales în condițiile de scădere a calității și de evoluție strict birocratică într-un mediu de piață concurențială, o organizatie are posibilități mari ca să dispară , aceasta putând fi  înlocuită de altă organizație similară tehnic, dar atentă să evite decalajul menționat, sau de o organizatie care realizează mai eficient, pe o noua bază cognitivă și tehnică, mi­siunea specializată de care comunitatea, grupul de interese,  are nevoie.

Organizatia este un grup de oameni între care se derulează interacțiuni orientate spre obiective comune, centrate pe scopurile organizației. În cadrul acestor organizații, pot apărea în orice moment, conflicte, atât interne, între membrii organizației, cât și externe, între organizație și mediul exterior. O companie trebuie să dețină valori și o cultură organizațională.

Cultura organizaţională conduce la identificarea câtorva evidenţe ce constituie fundamentul organizaţiei şi care permit înţelegerea unei logici interne din cadrul acesteia.

Organizaţia există în cadrul unei culturii externe, dar deține şi o cultură internă. Mediul are o cultură, iar organizaţia în strategiile şi acţiunile sale, ţine cont de următoarele elemente ale acestei culturi: cultura locală; cultura sectorului economic; cultura personalului; cultura naţională, în care sunt importante următoarele grupe de factori: importanţa acordată finalităţii muncii; factorii de satisfacţie; concepţiile privind managementul şi organizarea; rolul şi cultura muncii; orientările dominante în relaţiile interpersonale.

Orice comunitate socială, este caracterizată prin unitate organică, practicile, credinţele, valorile, ritualurile, miturile asigurând funcţionarea şi menţinerea structurii sociale. Comportamentul fiecărui component al comunităţii este determinat de reguli.

Cultura organizaţională există doar în, şi prin membrii organizaţiei, dar aceştia nu sunt în mod obligatoriu conştienţi de aceasta. Această cultură organizaţională este rezultat al unui lung proces de învăţare, adaptare şi adoptare, reprezentând un ansamblu de ipoteze de bază şi evidenţe.

Cultura organizaţională este modul în care se efectuează munca şi sunt trataţi oamenii. Organizaţiile au culturi tot aşa cum oamenii au personalităţi. Cultura unei organizaţii este colecţia ei de convingeri şi reacţii organice, aproape instinctive, de eroi şi personaje negative, de realizări, de interdicţii şi porunci.

Cultura fiecărei organizaţii este formată din două niveluri, unul de suprafaţă şi altul de profunzime. Cu cât valorile reale, profunde, ale companiei sunt mai apropiate de normele dorite, cu atât organizaţia are şanse mai mari în obţinerea succesului şi asigurarea competitivităţii. T. Peters şi R. Waterman consideră cultura organizaţională ca fiind rezultatul efortului managerilor de orientare a personalului organizaţiei „în spiritul unei prestaţii excelente”.

Cultura şi strategia managerială de multe ori sunt confundate una cu alta. În realitate însă, cultura şi strategia sunt legate prin conexiuni şi interdependenţe strânse, și îndeplinesc îndeplinesc fiecare câte un set de roluri particulare.

Un management sănătos are la baza ei o cultură organizațională adecvată, care să reprezintă fără echivoc, imaginea publică a companiei și a managerului său. O companie care un management defectuos, care nu căută soluțiile optime și alege varianta cea mai ușoară, nu este o companie valoroasă iar clienții, angajații și furnizorii încep să o părăsească din varii motive.

Managementul și organizația

Organizațiile au apărut ca urmare a intersect[rii strategiilor de acțiune colectivă cu abilitățile individuale, în condițiile în care eficiența muncii individuale a devenit tot mai dependentă de rezultatele activității specializate, de necesitatea procurării și prelucrării de informații multiple, de implicarea în tranzacții sau negocieri diversi­ficate.

Industrialismul a consacrat organizația ca structură fundamentală de ac­țiune și interacțiune. Apariția și extensia economiei monetare au generat în mod automat birocrația organizării ca formă de raționalizare a acțiunilor colective.

Organizația este totdeauna specializată, adică are o misiune căreia îi sunt asociate anumite obiective, focalizate pe anumite scopuri. Eficacitatea și eficiența serviciilor unei organizații sunt cu atât mai mari cu cât aceasta se concentrează mai clar si mai distinctiv pe realizarea anumitor obiective.

Dacă între obiectivele impuse și calitatea serviciilor apare un decalaj, mai ales în condițiile de scădere a calității și de evoluție strict birocratică într-un mediu de piață concurențială, o organizatie are posibilități mari ca să dispară , aceasta putând fi  înlocuită de altă organizație similară tehnic, dar atentă să evite decalajul menționat, sau de o organizatie care realizează mai eficient, pe o noua bază cognitivă și tehnică, mi­siunea specializată de care comunitatea, grupul de interese,  are nevoie.

Organizatia este un grup de oameni între care se derulează interacțiuni orientate spre obiective comune, centrate pe scopurile organizației. În cadrul acestor organizații, pot apărea în orice moment, conflicte, atât interne, între membrii organizației, cât și externe, între organizație și mediul exterior.

Orice afacere în care omul este implicat direct, ridică anumite temeri, probleme, gânduri. Mereu persistă una din întrebările esenţiale ale unei reuşite: “la ce îmi foloseşte?”, “ceea ce vreau să fac este bine?”, sau “sunt convins că este ceea ce-mi doresc este şi bine?”, dar răspunsurile vin de la sine, omul având tendinţa de a lucra cum ştie el mai bine, să se simtă în largul său.

Persoanele care nu sunt implicate direct într-un proces, o activitate, preferă să lase pe ceilalţi să decidă despre ceea ce au gândit şi cît s-au implicat. Aceştia reusesc să-şi susţină cu tărie, punctele de vedere, putând răspunde la întrebările fireşti şi necesare unei discuţii constructive.

Pe plan extern, compania întîmpină probleme legate de firmele concurențiale, cele care au domenii de activitate  similare cu ale lor.

Mediul concurenţial realizează o analiză profundă a pieţei de desfacere, factor important în luarea deciziilor, de alegerea strategiei de promovare prin marketing. Un factor decisiv în luarea deciziilor şi a direcţiei strategice îl constituie atât domeniul de activitate al companiei cât şi intensitatea concurenţei, atât în plan general cât şi în cel specific unui anumit produs sau serviciu care poate fi oferit.

Consumatorii au oportunitatea de a alege bunurile materiale şi/sau serviciile competitive, la preţuri onorabile şi de calitate superioară.

Rivalitatea dintre competitori, ce apare în plan economic, poate avea repercursiuni negative în societate, atât asupra companiilor cât şi asupra clienţilor care beneficiază de produsele acestora. 

În funcţie de diversitatea produselor, opţiunea cumpărătorului se extinde, motiv pentru care fiecare companie încearcă să aducă ceva nou, inovator. Dacă într-o gamă de produse, numărul acestora este mic, preţurile sunt aproape standardizate iar calitatea este cea care face diferenţa. În acest caz se poate spune că există o piaţă slabă, care poate fi exploatată prin apariţia unui nou produs sau serviciu aferent.

În cazul în care gama de produse este mai largă, preţurile sunt diferite, influenţând astfel consumul unui produs, uneori în detrimentul calităţii acestuia.

Piaţa este liberă dar lupta în cadrul acesteia, pentru promovare şi impunere, este una acerbă între reprezentanţii de marketing ai firmelor din acel profil.

Totul depinde de produs şi de modalitatea în care acesta este realizat şi promovat.

Fiecare produs/serviciu are anumite specificaţii şi caracteristici care o scot în evidenţă faţă de alte produse similare de pe piaţă.

Apariţia unui produs nou este o etapă importantă în existenţa unei companii şi a angajaţilor. Aşa cum un produs/serviciu este cartea de vizită a unei companii, apariţia unui nou produs/servicii este imaginea dezvoltării unei economii prospere şi sănătoase.

Sursa foto proprie