Toate articolele scrise de Mendre

PRINcipii de VIAŢĂ

Mă trezesc cu greu, aproape ca în fiecare dimineaţă. Seara trecută am adormit greu, ca de obicei. Aşa aş mai dormi acum…..

Dar mă gândesc că am o zi infernală. Trebuie să demonstrez şefului că prietena acestuia, adică “pila” lui mă acuzase pe nedrept de nişte omisiuni. Trebuie neapărat să ajung mai repede la servici!

Seara trecută renunţasem la bărbierit pentru ca să fiu mai fresh azi, făcând această “operaţie”.

Pun repede de cafea şi o zbughesc la baie. Apa caldă vine cu întârziere, ca trenul în gară!

Cu greu, reusesc sa mă bărbieresc, chiar și cu o mică tăietură, moment în care aud un zgomot suspect. Mă gândesc la cauza acestui zgomot, al cărui efect îl descopăr când ajung în bucătărie: toată cafeaua se scursese pe aragaz. Rămas fără cafea, mă enervez şi vreau să plec.

Mă întorc în cameră să-mi iau cheile de la birou şi telefonul. Ies repede, trag uşa şi cobor scările.

La parter, am remuşcări… oare am încuiat uşa?

Hotărât, mă întorc, verific şi totul este în regulă. Cobor trei trepte apoi mă întreb dacă am oprit apa la baie, după ce m-am bărbierit….

Revin la uşă, descuind-o acum şi verificând robinetul. Totul era OK, doar mintea mă punea pe “drumuri”. Verific iar totul, încui uşa, o verifica de trei ori şi cobor.

Pe scări, dau de vecina de sub mine, care nu prea aude. Mă vede şi ţipă la mine, întrebând, ce mai fac. Ţip la rândul meu, că sunt bine şi-i doresc şi ei la fel, după care cobor scările. Mă simt mai bine, pentru că au răbufnit nervii din mine, fără a ştii cineva… oricum ţipând la vecina surdă, m-am răcorit….

Constat cu stupoare că am pierdut autobuzul. Simt o stare de… relaxare….. culmea.

Lângă mine, apare vecinul cel nou şi mă întreabă încotro merg. Îi spun destinaţia şi el remarcă că locaţia e în drumul său, şi mă va duce cu maşina. Urc fericit lângă el, şi-mi oferă o cafea spunându-mi că are mult prea multă licoare, făcută de soţia lui. Sorb fericit cafeaua şi ajung la servici, înaintea tuturor.

Mă asez la birou şi apare o colegă, în faţa căreia răbufnisem ieri, nervos că cealaltă colega a ei mă acuzase de anumite lucruri pe nedrept. Aceasta vine la mine şi-mi întinde o hârtie. Mă uit peste document şi descopăr că sunt dovezi care mă absolv, complet de acuzaţiile colegei acesteia. Brusc îmi dau seama, că cele două colege, erau în… duşmănie.

Am cinci minute libere şi încep să gândesc, ca o fiinţă cugetătoare. Ajung la concluzii şi principii importante de viaţă:

Mereu găseşti ajutor la duşmanii adversarului tău, chiar dacă nu sunteţi prieteni

O zi ce începe prost, nu trebuie neapărat să se termine şi mai prost… O zi imperfectă la început, poate fi la final o zi perfectă!

O mică întârziere poate duce la o mare realizare!

Trebuie doar să gândim şi să ne bazăm pe intuiţie, să profităm de situaţii şi nu numai!

DISconect

Toţi oamenii îşi programează viaţa într-un fel sau altul.

Poate acest motiv, a dus în trecut la invenţia calculatorului, a programării pe calculator.

Viaţa este ca o schemă logică. Întâlnim diferite căi, unde avem de ales între DA şi NU. În funcţie de opţiunea aleasă, avem în continuare puterea de a decide noile drumuri de parcurs.

Calculatorul faţă de om, are un avantaj. Există opţiunea de disconect şi se poate reveni cu bine, înapoi la fazele iniţiale şi a se reface programarea. În viaţă, nu ai decât opţiunea “SIGN UP”, dar este valabil doar pentru viaţă….

Nu putem reveni la etapele anterioare ale vieţii, deci trebuie să ne asumăm răspunderea pentru greşeli.

Greşeala face parte din viaţă. Nu poţi avea mereu, numai decizii bune.

Indiferent cum ne programăm viaţă, dorim, măcar câteodată, acel DISCONECT, al etapei parcurse… dar nu se poate…

Viaţa trebuie să o trăim aşa cum este şi să ne asumăm răspunderea ei, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru, implicaţi în ea.

Dacă nu ne programăm anumite etape de viaţă, din teama de a greşi, ne trezim luaţi de valul zilnic care ne poartă haotic în diferite direcţii… dar omul este ca o trestie în calea vântului, care se îndoaie dar nu se rupe!

Noi suntem liberii noştri arbitri, ne decidem viaţă, noi dăm DISCONECT din anumite direcţii bune sau greşite alese pe calea vieţii, încercând apoi un REFRESH pentru a remedia problemele ivite.

ADMI®aţia

De multe ori admirăm anumite persoane, ori fapte sau lucruri, fără vreun motiv ascuns, doar datorită faptului că ne place, sau ne încântă.

Admiraţia pentru oamenii meritoși, care sunt apreciaţi pentru valoarea lor, este BINEvenită.

Însă din păcate, tot mai des descoperim admiraţia oamenilor îndreptată spre anumiţi semeni, a căror valoare se numără doar prin multitudinea de bunuri deţinute.

Sunt persoane care nu pot spune o frază corectă în limba română dar sunt importanţi! Au bani, au valoare….

Mai exact, lumea începe să aibă admiraţie, nu pentru ceea ce gândeşte sau face un om, ci pentru ceea ce are! De fapt se admiră banii, bunurile, bogăţia…. viața materială.

Omul nu este nemuritor. Când părăseşte această lume, nu va lua cu el bogăţiile adunate, acesta lasă în urmă doar sentimente și gânduri, ale celor care l-au cunoscut.

Omul nu va pleca din această lume, admirat pentru bogăţii, ci doar apreciat pentru ceea ce a făcut şi a lăsat în inimile şi sufletele celor rămaşi.

Noi oamenii trebuie să ne admirăm semenii, dar nu pentru ceea ce deţin, ci pentru ceea ce fac, pentru caracterul, integritatea şi realizările lor profesionale.

Nu trebuie să-l admirăm pe X, că are o maşină ultimul răcnet, sau pe Z că are cea mai frumoasă prietenă, sau pe Y pentru că mi-a dat un cadou frumos….

Aprecierea şi admiraţia merg alături, şi sunt împreună cu sufletul şi inima, cele care reprezintă de fapt cartea noastră de vizită.

Să admirăm bunătatea, calitatea, adevărul şi să ne apreciem prietenii, pe cei din jur, la adevărata lor valoare!

Între trecut şi prezent

Trecut … prezent …. sunt două perioade existenţiale ale omului….

Nu vreau să fac o comparaţie între aceste timpuri, trecute sau prezente în contextul existenţei politice, mă refer doar pe planul evolutiv, sau nu, al omului.

În trecut, omul de „alături” venea imediat să te ajute când aveai nevoie, în prezent, se bucură că ai probleme şi chiar te „ajută” să le ai în continuare.

Deunăzi, fiind în autobuz, am asistat la o discuţie între patru băieţi, de clasa a VI-a. M-am chinuit mult, să înţeleg ce vorbesc, mai ales că tonul era unul ridicat. Cu greu mi-am dat seama că vorbesc în dulcea limbă românească, dar cu multe greşeli de exprimare, dezacorduri…

Înainte, oamenii „mari” îi corectau, acum nu au curajul pentru că nu se ştie niciodată ce repercursiuni sunt. Acum este la modă limba românească, care să aibă un dicţionar de traducere, în aceeaşi limbă românească….

Acum jumătate din viaţă muncim să strângem averi, apoi restul vieţii ne chinuim să învestim averile, în sănătatea pe care am neglijat-o….

În trecut ne bucuram de ceea ce aveam, ce obţineam, acum suntem prea obosiţi pentru a ne relaxa, bucura şi uneori, chiar să şi gândim….

Bucuria devine un „cadou”, căci apare rar, iar melancolia, tristeţea şi rutina sunt la locul lor…

Noi trebuie să ne şlefuim prezentul pentru a ne putea bucura de viitor.

Fiecare dintre noi, ne naştem cu un har, pe care-l cultivăm sau îl ignorăm în viaţă, fapt care ne afectează viitorul.

Trebuie să ştim ce vrem şi să obţinem acele lucruri în cursul vieţii, dar nu călcând peste „cadavre”, ci prin propriile noastre valori.

Fiecare om are o valoare, dar trebuie să ştie cum să o folosească şi să nu se piardă în neantul dejnădejdiei.

Trebuie să credem în noi, să luptăm pentru a reuşi!

Arta de o comunica

Fiecare persoană pentru a se descurca în viaţă, trebuie să comunice.

Omul transmite semnale, emite informaţia, iar o altă persoană le recepţionează. Dacă cele două persoane nu sunt într-o anumită concordanţă, există pericolul ca ceea ce se transmite să nu corespundă cu ceea ce se recepţionează. În astfel de cazuri pot apărea probleme și chiar divergenţe.

Comunicarea nu este doar una verbală, ea se realizează şi prin gesturi, precum şi pe cale scrisă. Dacă cel care emite informaţia are greşeli de exprimare şi chiar ortografie, este greu de înţeles, poate chiar de el însuşi.

Noi comunicăm pentru nevoile şi necesităţile noastre de zi cu zi. Dacă avem zile proaste, putem interpreta eronat anumite lucruri care în timp duc la confuzii.

Comunicarea este un lucru important, contând foarte mult felul în care se face.

Trebuie să comunicăm precis şi coerent pentru a fi înţeleşi şi interpretaţi corect.

Limbajul actual, de comunicare, tip messenger, nu face decât să distrugă coerenţa comunicării, care ne va duce în final, şi în viaţa de zi cu zi la diferite neconcordanţe de exprimare.

Păcat că sistemul de învăţământ, cei cu putere de decizie nu impun anumite reguli legate de comunicarea în limba română, lăsând totul la stilul „lasă-mă să te las…”.

Noi trebuie să ne ocupăm de noi, chiar şi de cei din jur pentru că dacă nu vom reuşi să comunicăm între noi, riscăm să ne pierdem identitatea şi nu numai!

Să trăim cu adevărat, într-o lume reală şi benefică pentru toţi!

O poveste de….. viata

A fost odată ca niciodată… cineva care a pus suflet şi a făcut lucruri măreţe.

Încet și-a descoperit numele şi propria valoare, devenind MÂNDRIA. Încet încet,  umblând prin lume, a găsit prietenii cu chipul şi asemănarea sa…. S-a căsătorit şi a devenit …. NUL.
Considera că toate celelalte persoane, sunt mult sub nivelul lor. Încet s-a retras singură şi s-a contemplat în viaţă, dând naştere, pe rând copiilor,  din NEPĂSARE, s-a iscat UITAREA care a dus apoi la LENE.
Cei trei copii, au pornit prin lume şi au adunat adepţi, fiecare pentru el  şi chiar câte unul pentru fiecare laolaltă.

Azi ei umblă împreună sau separat încercând să-i adune pe cei asemeni lor, pentru a veni la putere.
NEPASAREA , a trecut pe la omul : care nu se sinchiseşte să ridice un obiect scăpat de un  semăn de-al său ( “dacă l-a scăpat, să-l ridice…”), dacă vede că un om greseşte nu-i trece prin cap să-i dea sfaturi utile, trece cu privirea spre cer când vede o veche cunostinţă, nu respectă regulile de circulaţie ( viteză excesivă cu maşina, şi nu numai )…..

UITAREA îl fericeşte pe omul care-şi uită cunostinţele prietenii, ignoră ajutorul primit, crezând că totul i se cuvine de drept…. Doar aparţine MÂNDRIEI!

LENEA… cucoană mare, de ce să ajute pe cineva să transporte un produs imens cu care se chinuie, sau să cedeze locul, în mijloacele de transport în comun celor care au nevoie? Dacă nu are profit, de ce să se implice în ceva? Iar gunoiul nu trebuie dus până la coş când pământul de sub picioare este mult mai aproape?

Prea multă lene, pentru a face ordine şi curăţenie, până murdăria devine rege, şi nu numai….

Uite aşa cei trei copii încet-încet cuceresc omul, lumea şi viaţa pământească.

Cel mai rău este când toţi trei se adună într-un singur om, unde este şi părintele lor, care apoi se va multiplica ca o clonare….

Să încercăm să nu devenim, NULi….