Sunt un mic peruș albastru, care uneori devin verde. Nu știu cum am ajuns într-o colivie. Lângă mine se află o mulțime peruși care fac o gălăgie de nedescris. Undeva, într-un colț, pe un leagăn se află una frumoasă…. Când este gălăgie, ea are tonalitatea cea mai ridicată. Un peruș verde s-a apropiat de ea, pentru scurt timp, deoarece ea l-a verificat cu ciocul pe cap, lăsându-i un cucui. Se pare că ea este șefa. Mă uit la ea, dar privirea ei mă îngheață. Din când în când, o mână cu o mănușe albă, apare pe ușița coliviei și ne împuținează, spre bucuria unor copii care pleacă fericiți cu părinții după ei!
Unii se sperie când apare mănușa, dar mie nu-mi este teamă și o tot privesc pe ea… Gândurile îmi sunt întrerupte de foame, așa că-mi bag ciocul în cutia cu semințe. Deodată se face liniște. În fața coliviei apar opt ochi, doi căprui, patru verzi și doi albaștri. O sămânță îmi rămâne în gât, strănut și scap de problemă.
Ușa se deschide, eu privesc spre ochii verzi și mă trezesc prins și preluat de câtre mănușa nemiloasă. Dau cu ciocul puternic în tot ce prind, aud mici gemete și sunt băgat într-o cutie. Se face beznă, deși abia se făcuse ziuă. Fac gălăgie, dar degeaba. Întunericul persistă. Mă liniștesc, iar după câteva minute se luminează din nou. O mână mă preia și mă așează pe o bară, într-o altă colivie. Ciupesc mâna care m-a prins, dar nu reușesc să scap. Mă uit în stânga, apoi în dreapta și nu văd decât o bătrânică care stă în pat și-mi zâmbește. Lângă ea este o fată, iar un băiat care se află lângă ei, deschide ușița coliviei și introduce următorul ostatic. Mă uit atent și o văd pe colega mea de suferința, cea care făcea gălăgie… Frumoasa! Ne uităm unul la altul, amândoi la oamenii care ne privesc și tăcem.
Fata începe să spună Cici, Coco. Când pronunță din nou Coco, vrea să mă atingă. Deci eu sunt Coco, iar colega mea este Cici. Vor să ne mângâie printre gratiile coliviei, dar noi ne adunăm în mijlocul colivie noastre și ne îmbrățișăm. Ce frumos este! Cici își pune ciocul pe capul meu, dar nu mă ciugulește, ci doar mă ciufulește, poate mă caută de purecii pe care nu-i am.
Bătrâna se ridică din pat fericită, fata și băiatul zâmbesc și ne deschid ușa coliviei, închizând atât ușa cât și fereastra camerei, cu precauție. Noi ne luăm zborul spre galeria de la draperii. Ne plimbăm ca pe o bară, ne îmbrățișăm și zburăm pe lampă, pe dulap, pe cărți. Ne strângem în brațe, ciugulim paginile din cărți și brusc, eu cad. Cici vine repede să mă ajute ca să-mi revin și să ne continuăm joacă. Suntem o familie de peruși, aflați într-o comunitate dragă, de oameni cu ochi verzi, căprui și chiar albaștri.
Pentru mai multe creații Cluc Lucrian, clic aici.
