Fiecare vârstă are farmecul ei. Omul este veşnic nemulţumit de vârsta lui.

Se bucură în timp, când prima cifră a vârstei este mică…apoi se gândeşte că e mai bună vârsta normală, decât cea inversată a celor două cifre, apoi…se resemnează!

Bărbaţii obsearvă că îmbătrânesc, după numărul tot mai mare de fete frumoase văzute. Femeile obsearvă înaintarea în vârstă, după scăderea numărului lor de admiratori! Totuşi e bine să ai şi un singur admirator, unul dar sincer şi bun!

Când esti copil, poţi face năzbătii, dacă le faci când esti mai mare, te consideră … nebun….

Când esti copil, vrei să fii mare, să devii major, să te căsătoreşti…iar când ajungi mare , vrei să fii … un copil inocent!

Când esti tânăr , ai familie, astepţi copiii să crească, să termini cu serviciul, să fii la pensie, pentru a te odihni…

Ca pensionar…aştepţi de fapt sfârşitul, despărţirea de această lume, priveşti spre viitorul ţării, tinerii, te gândeşti la trecut, ai amintiri, trăieşti cu ele, şi ai vrea să fii din nou tânăr….

Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin la orice vârstă!

Conflictele între generaţii există din cele mai vechi timpuri şi vor exista mereu, datorită evoluţiei omenirii în timp şi datorită progreselor stiinţifice ce se vor realiza continuu.

Generaţia de vârsta a doua a avut conflictele copilăriei cu părinţii lor, precum le au ei, acum , cu copiii lor.

O generaţie nouă are mereu parte de o modernizare a tehnologiei, captată mai bine de cei tineri. Cei mai în vârstă se adaptează mai greu acestor progrese, fiind unul din motive conflictuale.

Orice conflict există generaţii, oricare din ele ar face orice pentru binele celeilalte, membri ai aceleiaşi familii. Bineînţeles că anturajul, problemele specifice vârstei, schimbă mentalităţile.

Mereu o generaţie este nemulţumită de generaţia precedentă, apoi şi de ceea care o urmează….

Mereu se dă vina pe şcoală, pentru nesimţirea sau intoleranţa tinerei generaţii , dar cei 7 ani de acasă unde sunt? În vacanţă? Este o vorbă, cum creşti copilul…aşa îl ai…

Omul este ca un tren care trece prin gară!

Omul e ca un tren iar ziua este precum o gară, unde ne oprim, staţionăm şi continuăm călătoria, spre o altă gară, altă zi….

 Persoana este cu atât mai bogată, cu cât trece prin mai multe gări, presărind iubiri, fapte bune şi persoane dragi.

 Forfota, agitaţia din gară, mulţimea de oameni, sunt exact ca zilele vieţii.   Gara este mereu un punct de reper. În oraş , dar mai ales la ţară. Dacă întrebi pe cineva de o locaţie, des auzi spunând că este la a x –a stradă sau intersecţie de la gară.

 Nu există persoană care să nu fi trecut pe la gară. Chiar dacă circulă mai des cu maşina….

Trenul vieţii este cel mai drag tren chiar dacă nu are staţiile bine definite şi programate.

Omul este ca o trestie care se îndoaie după vânt. Omul îşi schimbă direcţia trenului vieţii după ultima gară prin care a trecut…

 Să fim fericiţi că ne plimbăm cu acel tren , descoperind cât mai multe gări unde contribuim şi noi cu câte ceva la ajutorul dat oamenilor, pentru că acest lucru ne va îmbogăţi sufleteşte.