Toate articolele scrise de Mendre

Problemele

     Mereu îi auzim pe cei din jurul nostru că se plâng de problemele care-i coplesesc.

     Nu există multe persoane care să nu aibă, cel puțin o problemă. Aici ne referim la încercările la care suntem supuși de viață, nu de problemele ale căror soluții matematice rezolvă ecuații sau alte dileme matematice sau fizice.

    Problemele sunt peste tot și noi trebuie să știm cum să le gestionăm.

    Omul și problema, implicit ne induce o stare confuză și o constatare, Terra este plină de probleme!

     Așa cum poluarea, indiferența sau alte inexactități ale vieții ne înconjoară și cuceresc Planeta, la fel și problemele sunt elemente nocive care influențează destine.

      Omul cu caracter și personalitate, iese ușor din problemele lui și se poate implica și în rezolvarea unor situații confuze pentru cei din jurul său.

    Problema mea, poate fi și problema ta, dacă tolerăm anumite lucruri și situații!

    Orice problemă are cel puțin o soluție, dar contează modul de rezolvare simplu și eficient, sau aleatoriu și confuz!

Altă zi… între trecut și viitor….

… ne uităm prezentul. Nu putem fi niciodată sigur în proporție de 100% legat de viitor, pentru că mereu ceva se poate schimba și orice destin poate lua altă turnură. Totul este precum o călătorie în trecut, unde dacă schimbăm ceva, prezentul diferă iar viitorul este total incert.

      De ce evităm prezentul? Pare banal, ceva de rutinbă, care este departe de așteptările nostre?

     Categoric, nu. Dar mereu gândurile ne zboară spre acel “mâine” care vine cu o nouă speranță. Dar dacă nu ne concentrăm intens la prezent, azi poate fi deja mâine și să fie totuși mult diferit de ceea ce ne-am închipuit.

     Dacă gândurile zboară fără rost sau cu frământări trebuie să le oferim o pauză, să ne concentrăm pe viața noastră și să ne relaxăm, să oferim sufletului pacea interioară și să lăsăm inima să fie zburdalnică.

    Azi este azi și mâine va fi o altă zi, după care o nouă zi ne va însenina viața!

Ethereum, moneda electronică a viitorului

     Vrei să investești în monede virtuale, dar te-ai săturat de bitcoin?
Atunci cumpără ethereum, pentru că nu vei greși făcând o asemenea alegere la modă.
Chiar dacă bitcoin rămâne vedeta incontestabilă, atractivitatea lui ETH este în creștere continuă, fiind o alternativă excelentă la BTC dacă vrei puțină variație în materie de investiții financiare de criptomonede.

       Ethereum pare să aibă un viitor extrem de luminos, poate chiar mai interesant decât al celebrului Bitcoin.

      Mulți îl consideră ca un veritabil succesor al bitcoin prin atributele sale extrem de interesante, care ar putea să preschimbe această platformă electronică într-un mediu de tranzacționare cu totul special, mult superior acelora existente în prezent. Faptul că a rezistat unor fluctuații extrem de puternice în ultima vreme e un argument în acest sens.

Ceea ce deosebește această criptomonedă ETH de suratele ei se referă în primul rând la contractele inteligente care fac ca înșelăciunile și cenzura să fie mai bine ținute în frâu decât în cazul altor monede virtuale.

Este foarte ușor ca să cumperi etheri chiar și de pe o platformă autohtonă, care se ocupă cu intermedierea unor astfel de tranzacții.

     Avantajul de a apela la un dealer cu notorietate autohton face ca toată munca de cercetare în domeniul verificării prețurilor de tranzacționare să fie înlăturată, iar clientul să poată să obțină monedele virtuale dorite, chiar și așa imateriale cum sunt ele, mult mai simplu.

Dacă etherii sunt niște monede speciale, cu particularități care le diferențiază net de Bitcoin sau de alte criptomonede în vogă acum, tranzacționarea lor nu diferă prea mult de ele.

      Pur și simplu după ce găsiți o platformă de tranzacționare în care aveți cea mai mare încredere, vă înscrieți pe ea făcându-vă un cont de client și apoi urmași pașii ce vă sunt indicați acolo.

      La final, sumele de bani reali pe care îi veți investi vor fi deduse din contul dumneavoastră bancar, iar etherii vă vor fi transferați în portofelul electronic.

Deși lucrurile ar trebui să meargă un pic mai rapid decât în cazul achiziției de Bitcoin, tranzacțiile nu sunt totuși întotdeauna instantanee, așa încât este nevoie de puțină răbdare înainte de a intra cu adevărat în panică.

      Odată ce apare în portofelul electronic faptul că ați efectuat tranzacția respectivă, puteți fie să păstrați monezile electronice, în cazul de față Ethereum, până când valoarea lor va fi mai mare, să tranzacționezi cu etherii cumpărați în acest mod pentru o altă monedă virtuală sau chiar să achiziționați anumite bunuri și servicii online de la acei comercianți ori prestatori de servicii care acceptă deja astfel de plăți ultramoderne.

Specialiștii recomandă ca, în situația în care aveți de gând ca să vă depozitați etherii achiziționați în portofelul electronic o perioadă
mai îndelungată, să vă luați măsuri de siguranță suplimentare, deoarece în cazul în care platforma de tranzacționare cade sau pur și simplu dă faliment, iar portofelul dumneavoastră electronic este acolo, s-ar putea ca să nu mai aveți acces la sumele dumneavoastră de monezi electronice și atunci o să înregistrați o pagubă în termeni reali, nicidecum una virtuală.

 

DESTINE nePREVĂZUTE

       Uneori valoarea unei secunde este mult mai mare decât toţi banii din lume. Cât de mult contează o secundă când eşti la locul nepotrivit în momentul nePOTRIVIT!

     La fel de mult contează şi o oră, care poate face diferenţa între eşec şi reuşită.

       Chiar şi o zi contează mult, deşi uneori considerăm că o zi nu are valoare în cursul vieții, raportată la celelalte zile…. Cât contează pentru un student, o zi, când mai are doar puţin de studiat pentru examen, culmea fiind, ca la acel examen să-i pice subiectul pe care nu reuşise să-l abordeze…

     Cât de mult contează o săptămână de nereușită când ratezi o oportunitate pe care o aștepți?

      Ce să mai vorbim de luni sau ani, pe care-i irosim alergând după himere și de multe ori nu vedeam ceea ce avem pe aproape.

      Câteodată constatăm că avem probleme cu vederea, pentru că nu-i vedem pe cei de lângă noi, ci tindem să facem lucruri mărețe undeva departe, dar ceea ce era important se afla mult mai aproape.

     Viața ne oferă soluții dar trebuie să fim perseverenți în decizii, după o analiză pertinentă.

     Atenție la ceea ce ne dorim, că se poate împlini dar poate nu este spre folosul nostru!

Banii

     Banii… ce ar fi fost dacă nu existau?

     Probabil era haos mai mare fără ei, decât cu ei. Schimbul în natura, în era noastră nu este posibilă.

      Dar cum ar fi … dacă banii ar vorbi?

    Banii au și ei un anumit ciclu de rulare, de viață și influenâează multe decizii ale oamenilor și implicit, uneori, chiar calea de urmat pentru anumiți oameni.

     Poate ar reuși să ne povestească despre sentimentele, destinele persoanelor cu care au dat… mâna.

     O bancnotă călătorește foarte mult. Dacă este una de circulație europeană/mondială, începe să ne producă invidie, datorită meleagurilor străbătute.

      Câte cazuri de crime, mită, s-ar rezolva dacă banul ar vorbi!

     Banii sunt martori la multe evenimente la care nici măcar nu ne gândim!

     Cu acei bani se pot plăti atât munca cinstită cât și cea la …negru. Banii pot fi martori ai tranzacțiilor ilegale, lupte mafiote, plăți compensatorii, camătă și multe altele.

    Banii pot salva vieți sau pot distruge destine!

     Sunt oameni care mor din cauza banilor, alții reusesc să-și cumpere o fericire efemeră!

    Orice am spune, pâna banul este la putere, omul este sclavul nedeclarat al acestuia!

Cabinetul de cosmetica cu lumini de vis

      Am deschis un cabinet de cosmetica in orasul natal. Este un domeniu pe care il iubesc. Am facut cursuri de specialitate in Franta si apoi am lucrat in mari cabinete de cosmetica din strainatate si din tara. Pana la urma, am decis ca este timpul sa am propriul cabinet. Imi doream sa am o independenta financiara si sa fac lucrurile asa cum ma pricepeam eu mai bine. Desigur, un cabinet cosmetic, necesita investitii foarte mari. Imi trebuie ustensile si aparatura foarte buna pentru a satisface, pe deplin, dorintele clientelor mele. Am ales si un mobilier profesional, pe langa alte detalii personale. In plus, aveam nevoie de lumini puternice pentru a da posibilitatea cosmeticienelor de a lucra bine.

       Dar, punctul de rezistenta este camera de asteptare, unde mi-am dorit sa creez o atmosfera ambientala cat mai placuta. Am pus niste canapele foarte comode, tapitate cu plus de culoare violet, pe cadru de lemn alb, model vintage, masute din lemn, tot de culoare alba, pe care tronau flori si reviste de specialitate. Pentru lumina am ales altceva. Nu mi-am dorit sa am clasicele lustre si becuri, ci un sistem de iluminare diferit. Am comandat, de pe magazinul online Ledia.ro, Banda Led RGB.

       Pe acest site sunt comercializate mai multe tipuri de Banda Led: RGB, Digitala, Kit pentru Banda Led, Banda Led monocolora. In plus au si alte tipuri de sisteme de iluminare cu leduri. Preturile practicate de acest magazin sunt extraordinar de bune si produsele iti pot fi livrate direct acasa sau la sediul firmei tale. Eu am ales o Banda Led de culoare alba, lumina calda, pentru a reda atmosfera dorita. Este modelul de Banda LED RGBW 5050 SMD , alb cald + RGB. Aceasta are 60 de led-uri pe metru, adica un total de 300 leduri pe rola de5 metri. Acesta este cel mai nou model de Banda Led. Fiind o banda flexibila, este extrem de usor sa se aseze in forma si in spatiul dorit. Consumul de energie este extrem de redus. In plus, se poate controla de la distanta sieste cu autoadeziv. Banda Led este rezistenta la praf si umezeala dar si la socuri. Efectul obtinut cu ajutorul acestei benzi Led este extraordinar de placut si relaxant. De cand am deschis cabinetul de cosmetica, pot sa spun ca, mai toate clientele vin mai devreme numai pentru a sta, cat mai mult, in camera de asteptare si a se relaxa.