Arhive etichetă: prezent

Fragmente – Omul – variabila istoriei în timp și viață

Istoria există ca urmare a nașterii și a evoluției omului. Ființa umană s-a dezvoltat atât fizic cât și psihic de-a lungul timpului. De la omul primitiv care-și căuta resursele existențiale prin tenebrele întunecate, până la omul modern a cărui existență este influențată doar de un pur și simplu clic, pe o tastă a noilor componente ale tehnologiei, timpul a avut un rol determinant. Indiferent ce am crede, omul este influențat de timp, iar viața lui, reprezintă o părticică din istoria omenirii.

Oare omul s-a schimbat în bine sau în rău? Viața este mai frumoasă acum sau era mai bine în urmă cu ani, decenii, secole? Timpul a fost un sprijin pentru evoluția omenirii sau este o piedică în calea existenței acestuia?

Sunt întrebări la care nimeni nu are răspunsul concret, dar fiecare consideră că dreptatea este de partea sa, iar propria gândire este una care nu poate fi contestată.

Istoria se referă la evoluția omului sau a societății în care acesta trăiește?

Indiferent de cât de mult evoluează omul, întrebările persistă și în timp devin tot mai intense, pentru că omul gândește, este o ființă care cugetă, așa cum declară mulți filozofi.

Omul și istoria

Omul este obiect şi nu subiect al istoriei – susținea Emil Cioran în teoria sa. Nucleul teoretic al viziunii lui Emil Cioran despre istorie cuprinde într-o ordine și corelație logică patru idei de bază: istoria este o cădere, omul este obiect şi nu subiect al istoriei, nu există progres în istorie și istoria nu are nici un sens.

Conform acestor viziuni, societatea și viața sunt într-o continuă decădere, pentru că tehnologia nu înseamnă neapărat o evoluție. Omul folosindu-se de tehnica modernă ajunge să gândească mai puțin, să fie influențat și mai ales dependent de aceasta.

Putem observa că omul evoluează în timp, conform propriilor principii și teorii, dar nu putem spune de asemenea că acesta stagnează sau că rămâne pierdut în neantul vieții.

Oamenii sunt dependenți de ceea ce gândesc, pentru că acționează pe baza unor impulsuri ce depind mediul și starea în care se află în acele momente. Un om poate gândi într-un anumit mod când este într-un mediu plăcut relaxant și acu totul diferit într-o zonă neprielnică, caracterizată de stres.

Oamenii sunt diferiți nu doar fizic, ci mult mai mult din perspectiva logicii de gândire. De multe ori, oamenii evită să se ajute între ei și nu privesc spre semenii lor, pentru că nu au resentimente, ajungându-se la concluzia că alergând după robotizarea industrială, omul în sine a ajuns un robot.

Omul robot interacționează rigid cu cei din jur, iar dacă se implică într-o acțiune de sprijin a cuiva este doar pentru că vrea să-l distrugă pe rivalul celui pe care-l ajută.

Omul își organizează viața conform propriilor principii fără a ține de cont de împrejurări. Vizualizând un asemenea tablou al istoriei contemporane, precum cel prezentat de Emil Cioran conform perspectivei că sfârşitului istoriei apare firesc, atunci ne punem întrebarea dacă omul mai are vreo salvare. În această problemă, Cioran este plin de contradicţii, influențat fiind de evenimentele socio-politice care se derulau în jurul său.

Filozofia omului

Omul a fost studiat din cele mai vechi timpuri, chiar de la începuturile existenței, atât … citește mai departe.

Copilul…de ieri…de azi…de mâine….

Fiecare copil este rezultatul unei iubiri .

De 1 iunie serbăm ziua copilului, deci, cum fiecare din nou am fost copilul cuiva, este clar că este şi ziua noastră…mereu!

Acest copil,  în timp, trebuie modelat pentru viaţă de cei din jur şi mai ales, de cei care i-au oferit darul cel mai de preţ, viaţa..

Din păcate, tot mai mulţi părinţi, îşi lasă de izbelişte odraslele. Nu pot fi numiţi părinţi denaturaţi, ci doar alergători împotriva timpului pentru câştiguri bănoase, o viaţă mai bogată şi un viitor mai fericit . Această luptă o duc în special pentru tot pentru copii şi în general pentru familie.

Copiii lăsaţi în voie de părinţi, care au încredere în ei ( doar sunt copiii lor, nu ? ) , îşi dedică timpul internetului, îşi fac prieteni pe messenger, îşi caută rezolvările diverselor probleme, pe diferite sit-uri şi-şi fac modele de viaţă, de la televizor sau prin intermediul internetului. Vor continua pe calea vieţii cu un handicap psihic. Ei caută răspunsurile la întrebările ce le macină copilăria, pe internet.

Internetul ajunge să înlocuiască părinţii.

Părinţii trebuie să acorde câte puţin, timp mai mult copiilor, aceştia sunt viitorul lor, sunt cărţile lor de vizită.

Părinţii ar trebui să-şi  ia copiii şi să-i ducă în călătorii, să facă excursii…. Să vadă împreună frumuseţile locale, să respire aerul curat al pădurilor. Astfel îşi bucură sufletul şi-şi refac sănătatea, atât de afectată în oraşele poluate.

Trebuie acordat timp mai mult copilului, chiar dacă acum acestuia nu-i place, însă acesta , în viitor, va mulţumi.

Chiar dacă esti departe de copii, doar gândul la ei, scurtele discuţii, pot fi adevărate cărămizi în construcţi unei vieţi fericite, în viitorul apropiat.

Să nu regretăm despărţirile de cei dragi, acest lucru trebuie să întărească omul, personalitatea şi mai ales să anime dorinţa tot mai mare de reuşită, PESTE TOT!

Priveste-ţi atent trecutul, analizează prezentul pentru a pregăti viitorul!

Viața ca o reluare

     Cum ar fi să putem reîntoarce timpul, anii și să ne refacem greșelile din trecut!  De multe ori ne gândim că dacă am fi avut discernământul de acum, în urmă cu mai mulți ani, poate anumite erori sau sincope nu ar fi apărut.

       Cum ar fi să retrăim anumite momente, să schimbăm direcția unei zile și calea vieții? Uneori repetăm greșelile dar, în alte circumstanțe. Poate am repeta la infini o scenă, o viață…. și totuși nu ne-am da seama de eroare, pentru că așa trebuia să se întâmplă că să învățăm ceva pentru viitor. O decizie luată cu discernământ poate schimba cursul propriei vieți.

      Dacă am reveni în trecut, cum ne-am comporta? Poate am schimba doar o fărâmă de viață, restul bazându-se pe aceste concepții, pentru că totul ține doar de noi, de caracterul nostru, de modul în care învățăm și percepem viața.

      Aș vrea să întorc anii adolescenței, pentru a retrăi unele momente plăcute dar aș vrea să revin ca spectator, să văd cum am fost, să văd cum sunt și să devin mai bun, mai normal… mai… deși nu sunt născut în luna Mai!

      Important este că anumite momente tragice în trecut, au devenit comice în prezent, iar în viitor, vor face parte din albumul vieții noastre!

Altă zi… între trecut și viitor….

… ne uităm prezentul. Nu putem fi niciodată sigur în proporție de 100% legat de viitor, pentru că mereu ceva se poate schimba și orice destin poate lua altă turnură. Totul este precum o călătorie în trecut, unde dacă schimbăm ceva, prezentul diferă iar viitorul este total incert.

      De ce evităm prezentul? Pare banal, ceva de rutinbă, care este departe de așteptările nostre?

     Categoric, nu. Dar mereu gândurile ne zboară spre acel “mâine” care vine cu o nouă speranță. Dar dacă nu ne concentrăm intens la prezent, azi poate fi deja mâine și să fie totuși mult diferit de ceea ce ne-am închipuit.

     Dacă gândurile zboară fără rost sau cu frământări trebuie să le oferim o pauză, să ne concentrăm pe viața noastră și să ne relaxăm, să oferim sufletului pacea interioară și să lăsăm inima să fie zburdalnică.

    Azi este azi și mâine va fi o altă zi, după care o nouă zi ne va însenina viața!

Ieri azi şi mâine

În jurul acestor momente, ni se desfăşoara viaţa.
Mereu trăim cu gândul la ceea ce a fost şi ne pregătim pentru mâine. De multe ori, din această cauză, uităm să trăim azi, regretând mâine.
Să lăsăm acel ieri în trecut, să trăim azi pentru a putea fi un mâine fără regrete.
De multe ori ne gândim sau regretăm ceva dar uităm să vedem şi partea pozitivă.
Dacă regretăm acel ieri, suferim azi şi mâine vom fi pierduţi în hăţişurile deznădejdiei.
Pesimistul vede partea goală a zilei, în timp ce optimistul vede doar partea plină ….
Dacă ai ajutat pe cineva, ai făcut un lucru bun, ai acordat un zâmbet, poţi spune că nu ai ce regreta…Azi a fost o zi bună…
Să nu trăim în trecut, pentru că ne ratăm viitorul.
Să ne amintim de ieri, doar dacă merită, pentru a ne bucura sufletul şi a ne încărca bateriile pentru azi.
Acum este momentul pentru azi…
Să ne trăim prezentul!