Toate articolele scrise de Mendre

Scara

Fiecare om care se naşte începe să urce pe scara vieţii.

Aşa cum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, să facem ceea ce avem în obiectiv, aşa urcăm zilnic, câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu.

Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva fizic, sau pe sentimentele cuiva.

Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă.

Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.

Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră.

Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.

Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, lăsând pe unii și alții baltă.

Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați.

O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″.

Suferind de spate, poate fi o urmă a deselor lingușeli și plecăciuni la cei importanți…

Stomacul ne  doare din propria nepăsare iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.

Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind  în urma noastră!

ALEGE-rea

Dacă este albă sau este neagră…. uneori trebuie să alegem.

În cursul vieții avem de făcut o multitudine de alegeri, de luat multe decizii şi hotărâri.

Noi nu putem alege părinții, sexul și data nașterii dar în rest, totul este la o libera noastră gândire, care uneori necesită o complicată alegere.

Trecând prin etape ale vieții, putem conștientiza în timp că alegerea de azi este un indicator de sens al destinului de mâine. Poate din acest motiv, multe persoane se decid greu în anumite privințe.

Uneori, dacă ai noroc, amânarea duce la ușurarea deciziei, dar în același timp poți pierde anumite oportunități.

Când îți alegi persoana potrivită pentru a întemeia o familie, trebuie să privești în perspectivă, bazându-te pe inimă și suflet.

Când îți decizi partea profesională, trebuie să iei în calcul relațiile cu colegii, tehnologia și dorința de a învăța și a progresa în mod continuu. Viitorul este aproape programat din momentul finalizării cursurilor. Adevărata decizie este atunci când ne alegem direcţia de mers…

Alegerea concediului este de asemenea ceva greu, ai vrea să te relaxezi, să vezi multe, să cunoști tot, să călătorești mult, dar timpul este scurt.

Totul depinde de noi. Orice decizie, oricât de minoră pare la început, se va dovedi cât de importantă este în timp.

Trebuie să alegem astfel încât decizia noastră să nu fie în detrimentul altora, atât cu voie, cât și fără voie,  sau fără a ne gândi măcar …

Dacă toți ar gândi pozitiv, viața ar fi în general mult mai frumoasă!

A alege nu este atât de greu, dar trebuie să ne asumăm decizia! Nu putem da un „undo” deciziilor din viaţa reală!

Viața ca o moarte

A ne trăi viața, înseamnă o veșnică luptă cu tot ceea ce ne înconjoară. Din momentul apariției noastre pe lume, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne găsi și noi, un loc, în mediul în care ne-am trezit!

Invidia este mereu prezentă, chiar dacă este dușmanul nostru. Fie că suntem mici, fie că suntem mari, nu vom scăpa niciodată de acest sentiment. Unii părinți sunt invidioși pe alți copii, pe alte situații, fie ele financiare sau familiale.

Omul, doar atunci când ajunge la adevărata maturitate descoperă răutatea celor din jur. Niciodată nu-i vom mulțumi pe toți cei din jurul nostru, de aceea, cel mai important pentru noi, este propriul nostru „personaj”. Nu treburi să avem chipul trist, de parcă am lucra la pompe funebre și să fim veseli, bucuroși pentru fiecare zi pe care o trăim. Fiecare noua zi, poate însemna o schimbare în bine, a fiecăruia.

Uneori uităm să ne trăim viața, fiind preocupați de necazurile din trecut și luptând pentru un viitor mai bun, uitând de fapt, să trăim în prezent.

Pe lângă invidia celor din jur, vom fi mereu agasați de bârfele din jur, de răutatea oamenilor și mai ales de bucuriile acestora, mascate sau nu, atunci când nouă ne merge rău sau avem anumite neplăceri.

Ambiția profesională a unor oameni este fără margini, fiind pregătiți, la figurat,  să „calce peste cadavre”. Noi nu trebuie să ne gândim la propriile servicii funerare, din contră, trebuie să renaștem din propriile supărări, deznădejdii, tristeți și să ascedem spre lumea cea dreaptă, a celor buni. Se spune că bunătatea nu are ce căuta în viața de acum, dar prin răutate distrugem ceea ce este bun, construit cu migală, de cei din trecutul nostru.

Cu mulți ani în urmă, vecinul venea să te ajute, nechemat, pentru ca împreună să realizați lucruri utile. Acum, același vecin, nu te mai cunoaște și este invidios pe ceea ce ai obținut.  Uneori, oamenii se bucură mai mult de răul cuiva, decât de propriul său bine.

Oare vom reuși să trăim în pace sufletească și în înțelegere, laolaltă, noi cu cei din jurul nostru și ei între ei?

Speranța moare ultima iar viața fiecăruia este așa cum și-o construiește și o modelează, în funcție de propriile sentimente, gânduri și fapte.

De ce să distrugem un lucru realizat de altcineva, doar pentru că noi nu am putut face acel ceva?

Mass-medie insistă în ultimii ani, cu prezentarea evenimentelor negative din viață, acordând foarte puțin timp, reușitelor și a oamenilor de valoare.

În viață ai și bune și rele, dar este propria noastrăviață!

Noi luptăm nonstop ca să reușim în viață, muncim mult pentru a avea beneficii materiale, pe care apoi le cheltuim pentru sănătatea noastră pe care am neglijat-o.

De ce să avem o viață ca… și să nu fim ca…

Trebuie să privim spre răutate, ca la ceva existent, dar neglijabil. Bunătatea noastră se reflectă în binele celor din jur, care odată și odată, vor descoperi adevăratele valori ale existenței lor umane. Fiecare zi trebuie trăită la maxim, ca și cum ar fi ultima…