Toate articolele scrise de Mendre

Profesionalism

Fiecare om este specializat într-un anumit domeniu, conform abilităților de care dă dovadă. A fi un bun profesionist nu se referă doar la modul în care ne facem meseria, pentru că interacțiunea cu cei din jur este o competență importantă care influențează relațiile inter-umane și nu numai.

Există o veșnică dispută între angajații unei companii, chiar și între colegi, fiecare considerându-se și raportându-se la ceea ce există în jurul său fără a se alinia și la standardele vieții comune. Sloganul Doar împreună putem reuși este uneori lăsat undeva departe, ca praful sub preș.

Există dispute între muncitorii direct și indirect productivi, între muncitori și reprezentanți TESA. Niciunul nu conștientizează importanța rolului deținut în companie de către celălalt, văzut ca un ghimpe, deși nu este real, nici ideal.

Cum ar putea produce un grup de muncitori dacă ar avea utilaje, instalații neadecvate, defecte sau nu ar avea materiale pentru realizarea produsului finit, nu ar avea contracte bine stabilite cu clienții și multe altele?

Profesionalismul nu înseamnă doar modul ideal de prestare a propriei munci, ci înțelegerea întregului proces existențial dintr-o companie și o colaborare perfectă cu cei din jur. Omul este mereu influențat de oameni, de locuri și de modurile proprii de interacțiune cu cei din jur. Toate acestea îi influențează în mod cert și viața personală, pe cea de familie.

Nu trebuie să privim în grădina vecinului ci doar să ne îngrijim de propriile noastre rezultate, de cultura noastră.

Afaceri profitabile – magazinele online

Afacerile trebuie clădite astfel încât să dureze. O afacere nu este profitabilă din primul moment dar se poate dezvolta în timp.

În era digitală, afacerile online oferă suportul tehnic pentru un management eficient și un un marketing perfect.

Cercetările de marketing sunt indispensabile procesului fundamentării ştiinţifice a deciziilor, ele reducând aspectele de incertitudine în privinţa comportamentului de marketing al antreprenorului Cercetările de marketing îndeplinesc un rol esenţial în sistemul de marketing deoarece ele asigură informaţiile necesare funcţionării sale. Pe baza lor se cunosc caracteristicile şi oportunităţile pieţei şi se pot rezolva problemele. Aceste cercetări sunt de două tipuri fundamentale și aplicative.

Cercetările fundamentale au menirea de a “fundamenta” şi a evalua concepte, teorii şi instrumente de măsurare şi analiză a datelor şi informaţiilor de marketing şi nu de a găsi soluţii la anumite probleme concrete.

   Cercetările aplicative au în vedere cerinţe specifice ale antreprenorului și sunt realizate în raport cu necesităţile procesului de decizie. Se urmăresc astfel răspunsurile la problemele reale, specifice referitoare la o anumită acţiune sau politică de marketing.

Marketingul online este în continuă dezvoltare și redescoperire a unui mode de afaceri viabil în era tehnologiei.

Pe lângă reclamele online, magazinele virtuale au un succes imens pentru că se adresează în mod direct clienților. Prin magazinele online, comunicarea externă a companiei sau a antreprenorului este una mult mai ușoară, concisă și directă.

Magazinele online se pot construi cu costuri minime, pentru că investițiile sunt reduse. Nu trebuie decât o conexiune la Internet, un site (magazinul virtual) cu nume-domeniu și hosting. Nu necesită cheltuieli suplimentare, lunare precum chiria unui spațiu fizic, plata utilităților sau plata și disponibilitatea angajaților.

Ca urmare a unei afaceri cu magazin virtual, costurile de implementare ale afacerilor mai reduse iar cheltuielile de comercializare ale produselor și/ sau a serviciilor sunt reduse, valoarea acestor produse creșcând substanțial. Cei care dețin magazine fizice pot folosi și componenta online, cea a unui magazin virtual care le aduce noi surse de venit. În mediul online se fidelizează mult mai ușor clienții, se poate menține contactul permanent cu acestia prin diverse metode și instrumente digitale.

Un magazin virtual oferă multiple avantaje față de afacerile care se bazează pe magazinele fizice.

  • Clientii poate sa faca oricând comanda deoarece magazinul online este deschis 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
  • Site-ul poate fi accesat de oriunde există conexiune la internet.
  • Accesul clientilor la produsele dorite se face rapid și acestia beneficiază
  • Preturile produselor sunt pe placul clientilor, mai ieftin decât în magazinele fizice unde costurile acoperă: chiria, utilitățile, vânzătorii care lucrează în schimburi, ceea ce nu este nevoie la un magazin online.
  • Interactivitate: client – comerciant, se pot fideliza clienții, se acordă promoții, se primesc recenzii și se distribuie prin rețelele de socializare informațiile prezentate.
  • Un magazin online devine unul global, putând fi accesat (vizitat) din orice colț al lumii
  • Magazinul online oferă metode sigure pentru plata: online, cash la livrare.
  • Informațiile necesare sunt găsite rapid și ușor, iar dacă produsele pot fi vizualizate intens, iar dacă comanda nu corespunde cerințelor (sau mărimii – fashion, bijuterii personale), produsul se poate returna, iar contravaloarea acestuia se returnează clientului nesatisfăcut.
  • Costurile de implementare ale afacerilor mai reduse

Un magazin virtual este un site web folosit pentru comerț electronic în mediul digital și care îndeplinește/oferă următoarele beneficii:

  • este un site de informare prin prezentarea diverselor produse oferite (prețul de vânzare, modalități de livrare, recenzii și comentarii ale clienților existenți),
  • clienții îți selectează ușor produsele dorite adăugându-le în coșul de cumpărături după care finalizează comanda;
  • produsele se pot găsi și identifica după diverse criterii de sortare (preț, popularitate, utilitate, date tehnice);
  • sistemul electronic al magazinului virtual preia datele personale pe care le salvează într-o în bază de date, folosită pentru livrarea comenzii și eventual (cu acordul clientului) pentru a-l informa despre noi produse.