Arhive etichetă: singuratate

Psihologia vieții – Singurătatea socială și însingurarea

Tumultul vieții ne ademenește și de multe ori uităm să trăim cu adevărat, să simțim adevărata valoare a existenței noastre. Lupta cu provocările, cu munca, cu lipsa timpului ne împing de multe ori dincolo de granițele fericirii care devine efemeră.

Din dorința de a face câte ceva și pentru noi, pentru sufletul nostru, încercăm să ne izolăm de frământările care ne macină gândurile și ne îndepărtăm de oameni și de noi înșine. Fără să ne dăm seama cădem în extreme precum singurătatea socială sau însingurarea.

Specialistul în psihologie: Zlate confirmă că singurătatea se deosebeşte de însingurare, așa încât însingurarea reprezintă o reală pierdere, în timp ce singurătatea este doar o simplă renunţare. Adică mai concret: de însingurare poți  suferi, iar în cadrul singurății cauţi ceva anume.

Singurătatea socială poate fi o stare deosebit de dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

    Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă, cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată! Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora.

Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

Sursa album foto personal

SINGURătate

      De multe ori regretăm atunci când pierdem un suflet, o fiinţă care a făcut parte din viața noastră.

     Din păcate, noi simţim acest regret doar atunci când persoana, fizic nu mai este lângă noi. Uităm însă, că poate acest suflet, s-a pierdut de mult.

      De ce?

    Pur şi simplu, dacă l-am neglijat, l-am uitat, voit sau nu, din cauza greutăţilor, a luptelor de zi cu zi. Persoana rămânând singură, se pierde în neantul vieţii, devenind un suflet pustiu.

     Putem să trăim alături de alte persoane dar de fapt să fim singuri, datorită unei neglijențe față de semeni sau pur și simplu datorită lipsei de timp din cauza unor obiective propuse și țeluri după care alergăm să le îndeplinim.

     Uneori uităm să trăim sau să ne dăm seama de rostul vieții noastre. Prietenii reprezintă bogația sufletească a unui om în timp ce banii reprezintă doar o bogăție care poate fi fatală uneori.

     Să lăsăm deoparte grijile noastre și să începem să trăim! Primul pas este să zâmbim mai mult, să schimbăm câteva cuvinte cu cei din jurul nostru iar privirea să fie îndreptată spre om, nu spre un punct infinit, așa cum mulți își cred propria existență!