Toate articolele scrise de Mendre

Din viata

PRIMul pas

Lasă un comentariu

După o perioadă mai îndelungată, am plecat şi eu, într-o zi liberă să rezolv probleme personale prin oraş.

Ca un cetăţean onest, mi-am cumpărat un abonament de o zi, pe toate mijloacele de transport local.

Primul pas, înseamna mereu o apropiere de realizare! În urmă cu câteva zile, un prieten îşi cumpărase acelaşi abonament la orele 6,30 dimineaţa, iar după orele 9,00 abonamentul expirase, pe motivul grevei generale şi spontane a angajaţilor de la firma de transport în comun…. Păcat că abonamentul nu era valabil şi pe taxi….

Oricum, fericit, aştept autobuzul. Primul autobuz sosit în staţie, nu avea traseul satisfăcător şi decid să-l aştept pe următorul.

Minunea de şofer de pe autobuz, închidea uşa în nas unor călători ce alergaseră până la mijlocul de transport. Acesta îi salută, demarând…. Deh, cum nu există pădure fără uscături, nu exiştă doar şoferi care să aibă calitatea de „oameni”!

În fine, autobuzul în care m-am urcat, avea un şofer de nota zece! Acesta fiind chiar pe cale să plece, a asteptat să urce o bătrânică, precum şi o fată frumoasă care probabil mergea la un magazin după haine, deoarece era mult prea… sumar îmbrăcată (probabil nu mai avea haine).

Fata frumoasă, s-a asezat pe un scaun, etalând decolteul, spre disperarea altor fete din zonă… Abia atunci am descoperit că există decolteu, decolteu şi … deloc.

Totul a fost scurt, deoarece o frână bruscă, a făcut ca tânărul ce stătea faţă în faţă cu fată, să aterizeze cu nasul în zona la care se holbase înainte…. După scuzele de rigoare, zâmbetele fetei, vuietele călătorilor, drumul continuă…

Locul de lângă fată se eliberează la prima staţie, dar imediat este ocupat de alt bărbat, deşi erau destule locuri mai comode și libere în autobuz. După câteva staţii, coboară şi acesta, iar locul lăsat liber este imediat ocupat de alt tânăr… de parca era lipici în acel loc ….

Între timp, observ o femeie ce urcă grăbită şi ocupă un loc, pe margine, blocând şi locul de alături. După cinci secunde se ridică şi coboară la prima staţie. Locul ei e ocupat de un bărbat. Acesta repetă „figura”, coborând şi el, la prima staţie după ce urcase…

Încep să-mi fac gânduri… chiar aşa de ciudată devine lumea….

Trebuie să mă adaptez, ori să nu mai călătoresc cu autobuzul! În acel moment, unii călători, încep să „fugă” în faţă lângă şofer…. datorită unei noi frâne bruşte! Privind pe geam, am descoperit misterul acestei acţiuni, în mijlocul drumului, erau două doamne care mergeau, se opreau, vorbea, iar mergeau…. dând impresia că sunt la piaţă, nu la trecerea de pietoni.

Reuşesc să ajung la destinaţie şi pornesc spre birourile Primăriei. De câte ori am avut o cerere sau o sugestie din partea blocului, răspunsul stimabililor era unul negativ. Mereu găseau un motiv să facă ceva… Deh… aşa e cu PRIMArul  şi ai lui…. Ca şi cu păsările: înainte de alegeri îţi mănâncă din palmă, ca odată ajunşi „sus” să-şi facă „nevoile” pe tine….

Poate odată se va schimba totul. iar oamenii vor fi mai conştienţi…. Când nu ne va păsa doar de noi înșine.

Pădure fără uscături nu există…. dar parcă, aceste uscături se înmulţesc ca ciupercile după ploaie!

Când vom descoperi că adevărata valoare a omului este caracterul, sufletul, nu „fizicul” sau puterea, departe vom ajunge!

Fiecare dintre noi, trebuie să facă acel prim pas important…. Aşa cum am învăţat să mergem pe picioare, să mâncăm…. tot aşa trebuie să învăţăm să trăim ….

Din viata

Monotomia vieţii

Lasă un comentariu

Ce monotonă ar fi viaţă dacă toţi oamenii ar fi la fel! Dacă toţi ar gândi şi ar face totul identic…
Poate de aceea în viaţă trebuie să fim mereu atenţi la vorbe şi la gesturi. De ce ? Simplu, ele pot fi interpretate în mai diferite moduri.

Uneori, noi gândim şi acţionăm într-un anumit fel, dar cei de lângă noi, interpretează poate exact contrariul la ceea ce ne gândeam / acţionam noi…
Interpretarea depinde de persoană.

Fiecare persoană are ideile şi concepțiile lui, care însă uneori se pot schimba în timp.

Contează mult, felul în care privim şi gândim.
« Doi afacerişti fiecare dintre ei deţinând o firmă importantă al căror domeniu de activitate erau produsele de încălţăminte, îşi trimit colaboratorii la papuaşi. După o zi, ei primesc câte un mesaj. Primul: “fără sanse de afaceri, ei nu poartă aşa ceva”. Al doilea primeşte următorul mesaj: “mare oportunitate de afaceri, încă nu a intrat nimeni la ei pe piaţă, cu încălţăminte!”

De multe ori, ne putem pune în situaţia celui de lângă noi, gândind ca el, dar poate gândirea lui, diferă de a noastră…
Contează cum codificăm noi mesajul transmis, şi mai ales cum îl decodifică cel care-l primeşte….

Barbatul: – In sfarsit! Am asteptat asta atata timp!
Femeia: – Vrei sa plec?
Barbatul: – Ai innebunit? Nici sa nu te gandesti la asta.
Femeia: – Ma iubesti?
Barbatul: – Bineinteles! Tot timpul!
Femeia: – M-ai inselat vreodata?
Barbatul: – Doamne fereste! Bineinteles ca nu.
Femeia: – O sa faci sex numai cu mine?
Barbatul: – Sigur ca da. Cu orice ocazie.
Femeia: – O sa ma lovesti vreodata?
Barbatul: – Ai innebunit?
Femeia: – Pot sa am incredere in tine?
Barbatul: – Da!
Femeia: – Iubitule!

Acum, citind de jos in sus –totul este altfel… Ce relativ este totul !

De multe ori unele persoane se supără pe altele, pentru că mesajele transmise şi recepţionată nu sunt în concordanţă, sunt înţelese diferit…

Trebuie să gândim uneori, că poate ceea ce am intuit este poate chiar pe dos… şi de multe ori, acest fapt duce la neplăceri, discuţii ….

Trebuie să privim lucrurile cu mintea, gândul şi inima…. Oamenii nu se pot schimba aşa uşor, poate doar, devin uneori de neînţeles, din cauza problemelor, necazurilor şi cine ştie ce factori mai apar….

Să privim lumina din spatele copacilor, a căror crengi coboară pentru a ne zgâria, şi să fim ca o trestie, care se îndoaie în bătaia vântului, dar nu se rupe….

Din viata

PRINcipii de VIAŢĂ

Lasă un comentariu

Mă trezesc cu greu, aproape ca în fiecare dimineaţă. Seara trecută am adormit greu, ca de obicei. Aşa aş mai dormi acum…..

Dar mă gândesc că am o zi infernală. Trebuie să demonstrez şefului că prietena acestuia, adică “pila” lui mă acuzase pe nedrept de nişte omisiuni. Trebuie neapărat să ajung mai repede la servici!

Seara trecută renunţasem la bărbierit pentru ca să fiu mai fresh azi, făcând această “operaţie”.

Pun repede de cafea şi o zbughesc la baie. Apa caldă vine cu întârziere, ca trenul în gară!

Cu greu, reusesc sa mă bărbieresc, chiar și cu o mică tăietură, moment în care aud un zgomot suspect. Mă gândesc la cauza acestui zgomot, al cărui efect îl descopăr când ajung în bucătărie: toată cafeaua se scursese pe aragaz. Rămas fără cafea, mă enervez şi vreau să plec.

Mă întorc în cameră să-mi iau cheile de la birou şi telefonul. Ies repede, trag uşa şi cobor scările.

La parter, am remuşcări… oare am încuiat uşa?

Hotărât, mă întorc, verific şi totul este în regulă. Cobor trei trepte apoi mă întreb dacă am oprit apa la baie, după ce m-am bărbierit….

Revin la uşă, descuind-o acum şi verificând robinetul. Totul era OK, doar mintea mă punea pe “drumuri”. Verific iar totul, încui uşa, o verifica de trei ori şi cobor.

Pe scări, dau de vecina de sub mine, care nu prea aude. Mă vede şi ţipă la mine, întrebând, ce mai fac. Ţip la rândul meu, că sunt bine şi-i doresc şi ei la fel, după care cobor scările. Mă simt mai bine, pentru că au răbufnit nervii din mine, fără a ştii cineva… oricum ţipând la vecina surdă, m-am răcorit….

Constat cu stupoare că am pierdut autobuzul. Simt o stare de… relaxare….. culmea.

Lângă mine, apare vecinul cel nou şi mă întreabă încotro merg. Îi spun destinaţia şi el remarcă că locaţia e în drumul său, şi mă va duce cu maşina. Urc fericit lângă el, şi-mi oferă o cafea spunându-mi că are mult prea multă licoare, făcută de soţia lui. Sorb fericit cafeaua şi ajung la servici, înaintea tuturor.

Mă asez la birou şi apare o colegă, în faţa căreia răbufnisem ieri, nervos că cealaltă colega a ei mă acuzase de anumite lucruri pe nedrept. Aceasta vine la mine şi-mi întinde o hârtie. Mă uit peste document şi descopăr că sunt dovezi care mă absolv, complet de acuzaţiile colegei acesteia. Brusc îmi dau seama, că cele două colege, erau în… duşmănie.

Am cinci minute libere şi încep să gândesc, ca o fiinţă cugetătoare. Ajung la concluzii şi principii importante de viaţă:

Mereu găseşti ajutor la duşmanii adversarului tău, chiar dacă nu sunteţi prieteni

O zi ce începe prost, nu trebuie neapărat să se termine şi mai prost… O zi imperfectă la început, poate fi la final o zi perfectă!

O mică întârziere poate duce la o mare realizare!

Trebuie doar să gândim şi să ne bazăm pe intuiţie, să profităm de situaţii şi nu numai!

Din viata

DISconect

Lasă un comentariu

Toţi oamenii îşi programează viaţa într-un fel sau altul.

Poate acest motiv, a dus în trecut la invenţia calculatorului, a programării pe calculator.

Viaţa este ca o schemă logică. Întâlnim diferite căi, unde avem de ales între DA şi NU. În funcţie de opţiunea aleasă, avem în continuare puterea de a decide noile drumuri de parcurs.

Calculatorul faţă de om, are un avantaj. Există opţiunea de disconect şi se poate reveni cu bine, înapoi la fazele iniţiale şi a se reface programarea. În viaţă, nu ai decât opţiunea “SIGN UP”, dar este valabil doar pentru viaţă….

Nu putem reveni la etapele anterioare ale vieţii, deci trebuie să ne asumăm răspunderea pentru greşeli.

Greşeala face parte din viaţă. Nu poţi avea mereu, numai decizii bune.

Indiferent cum ne programăm viaţă, dorim, măcar câteodată, acel DISCONECT, al etapei parcurse… dar nu se poate…

Viaţa trebuie să o trăim aşa cum este şi să ne asumăm răspunderea ei, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru, implicaţi în ea.

Dacă nu ne programăm anumite etape de viaţă, din teama de a greşi, ne trezim luaţi de valul zilnic care ne poartă haotic în diferite direcţii… dar omul este ca o trestie în calea vântului, care se îndoaie dar nu se rupe!

Noi suntem liberii noştri arbitri, ne decidem viaţă, noi dăm DISCONECT din anumite direcţii bune sau greşite alese pe calea vieţii, încercând apoi un REFRESH pentru a remedia problemele ivite.

Din viata

ADMI®aţia

Lasă un comentariu

De multe ori admirăm anumite persoane, ori fapte sau lucruri, fără vreun motiv ascuns, doar datorită faptului că ne place, sau ne încântă.

Admiraţia pentru oamenii meritoși, care sunt apreciaţi pentru valoarea lor, este BINEvenită.

Însă din păcate, tot mai des descoperim admiraţia oamenilor îndreptată spre anumiţi semeni, a căror valoare se numără doar prin multitudinea de bunuri deţinute.

Sunt persoane care nu pot spune o frază corectă în limba română dar sunt importanţi! Au bani, au valoare….

Mai exact, lumea începe să aibă admiraţie, nu pentru ceea ce gândeşte sau face un om, ci pentru ceea ce are! De fapt se admiră banii, bunurile, bogăţia…. viața materială.

Omul nu este nemuritor. Când părăseşte această lume, nu va lua cu el bogăţiile adunate, acesta lasă în urmă doar sentimente și gânduri, ale celor care l-au cunoscut.

Omul nu va pleca din această lume, admirat pentru bogăţii, ci doar apreciat pentru ceea ce a făcut şi a lăsat în inimile şi sufletele celor rămaşi.

Noi oamenii trebuie să ne admirăm semenii, dar nu pentru ceea ce deţin, ci pentru ceea ce fac, pentru caracterul, integritatea şi realizările lor profesionale.

Nu trebuie să-l admirăm pe X, că are o maşină ultimul răcnet, sau pe Z că are cea mai frumoasă prietenă, sau pe Y pentru că mi-a dat un cadou frumos….

Aprecierea şi admiraţia merg alături, şi sunt împreună cu sufletul şi inima, cele care reprezintă de fapt cartea noastră de vizită.

Să admirăm bunătatea, calitatea, adevărul şi să ne apreciem prietenii, pe cei din jur, la adevărata lor valoare!

Din viata

Între trecut şi prezent

Lasă un comentariu

Trecut … prezent …. sunt două perioade existenţiale ale omului….

Nu vreau să fac o comparaţie între aceste timpuri, trecute sau prezente în contextul existenţei politice, mă refer doar pe planul evolutiv, sau nu, al omului.

În trecut, omul de „alături” venea imediat să te ajute când aveai nevoie, în prezent, se bucură că ai probleme şi chiar te „ajută” să le ai în continuare.

Deunăzi, fiind în autobuz, am asistat la o discuţie între patru băieţi, de clasa a VI-a. M-am chinuit mult, să înţeleg ce vorbesc, mai ales că tonul era unul ridicat. Cu greu mi-am dat seama că vorbesc în dulcea limbă românească, dar cu multe greşeli de exprimare, dezacorduri…

Înainte, oamenii „mari” îi corectau, acum nu au curajul pentru că nu se ştie niciodată ce repercursiuni sunt. Acum este la modă limba românească, care să aibă un dicţionar de traducere, în aceeaşi limbă românească….

Acum jumătate din viaţă muncim să strângem averi, apoi restul vieţii ne chinuim să învestim averile, în sănătatea pe care am neglijat-o….

În trecut ne bucuram de ceea ce aveam, ce obţineam, acum suntem prea obosiţi pentru a ne relaxa, bucura şi uneori, chiar să şi gândim….

Bucuria devine un „cadou”, căci apare rar, iar melancolia, tristeţea şi rutina sunt la locul lor…

Noi trebuie să ne şlefuim prezentul pentru a ne putea bucura de viitor.

Fiecare dintre noi, ne naştem cu un har, pe care-l cultivăm sau îl ignorăm în viaţă, fapt care ne afectează viitorul.

Trebuie să ştim ce vrem şi să obţinem acele lucruri în cursul vieţii, dar nu călcând peste „cadavre”, ci prin propriile noastre valori.

Fiecare om are o valoare, dar trebuie să ştie cum să o folosească şi să nu se piardă în neantul dejnădejdiei.

Trebuie să credem în noi, să luptăm pentru a reuşi!