Dacă avem toleranţă pentru anumite persoane, unele vor profita din plin de ele, se vor folosi de atuu-rile obţinute și vor încerca într-un fel, să ne supună propriilor capricii.
Nu este bine să acordăm toleranţă celor din jur dar deseori viaţa ne-o impune. Trebuie să fim maleabil şi totuşi decişi….
Dacă azi lăsăm ceva de la noi, mâine iar lăsăm o mică părticică și vom descoperi câ în scurt timp, am lăsat de fapt totul, iar alţii ne-au acaparat.
Trebuie să ştim când şi unde să ne oprim cu ceea ce putem oferi altora. Unii merită tot ceea ce le putem oferi, dar alţii nu merită nici măcar un procent din ceea ce am oferit deja.
Este greu să ne dăm seama când şi unde să ne oprim…
Important este să ne oferim nouă, o marjă suficientă pentru a ne gândi şi a ne hotărî în multe probleme spinoase ale vieţii valuri.
Trebuie să ştim când să punem piciorul în prag, să spunem că ajunge cu toleranţa, deoarece pierdem rezonanţa….
Să fim conştienţi când bunătatea noastră nu ajunge la rang de proştie…
Fiecare om care se naşte începe să urce pe scara vieţii.
Aşa cum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, să facem ceea ce avem în obiectiv, aşa urcăm zilnic, câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu.
Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva fizic, sau pe sentimentele cuiva.
Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă.
Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.
Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră.
Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.
Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, lăsând pe unii și alții baltă.
Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați.
O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″.
Suferind de spate, poate fi o urmă a deselor lingușeli și plecăciuni la cei importanți…
Stomacul ne doare din propria nepăsare iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.
Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind în urma noastră!
Dacă este albă sau este neagră…. uneori trebuie să alegem.
În cursul vieții avem de făcut o multitudine de alegeri, de luat multe decizii şi hotărâri.
Noi nu putem alege părinții, sexul și data nașterii dar în rest, totul este la o libera noastră gândire, care uneori necesită o complicată alegere.
Trecând prin etape ale vieții, putem conștientiza în timp că alegerea de azi este un indicator de sens al destinului de mâine. Poate din acest motiv, multe persoane se decid greu în anumite privințe.
Uneori, dacă ai noroc, amânarea duce la ușurarea deciziei, dar în același timp poți pierde anumite oportunități.
Când îți alegi persoana potrivită pentru a întemeia o familie, trebuie să privești în perspectivă, bazându-te pe inimă și suflet.
Când îți decizi partea profesională, trebuie să iei în calcul relațiile cu colegii, tehnologia și dorința de a învăța și a progresa în mod continuu. Viitorul este aproape programat din momentul finalizării cursurilor. Adevărata decizie este atunci când ne alegem direcţia de mers…
Alegerea concediului este de asemenea ceva greu, ai vrea să te relaxezi, să vezi multe, să cunoști tot, să călătorești mult, dar timpul este scurt.
Totul depinde de noi. Orice decizie, oricât de minoră pare la început, se va dovedi cât de importantă este în timp.
Trebuie să alegem astfel încât decizia noastră să nu fie în detrimentul altora, atât cu voie, cât și fără voie, sau fără a ne gândi măcar …
Dacă toți ar gândi pozitiv, viața ar fi în general mult mai frumoasă!
A alege nu este atât de greu, dar trebuie să ne asumăm decizia! Nu putem da un „undo” deciziilor din viaţa reală!
A ne trăi viața, înseamnă o veșnică luptă cu tot ceea ce ne înconjoară. Din momentul apariției noastre pe lume, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne găsi și noi, un loc, în mediul în care ne-am trezit!
Invidia este mereu prezentă, chiar dacă este dușmanul nostru. Fie că suntem mici, fie că suntem mari, nu vom scăpa niciodată de acest sentiment. Unii părinți sunt invidioși pe alți copii, pe alte situații, fie ele financiare sau familiale.
Omul, doar atunci când ajunge la adevărata maturitate descoperă răutatea celor din jur. Niciodată nu-i vom mulțumi pe toți cei din jurul nostru, de aceea, cel mai important pentru noi, este propriul nostru „personaj”. Nu treburi să avem chipul trist, de parcă am lucra la pompe funebre și să fim veseli, bucuroși pentru fiecare zi pe care o trăim. Fiecare noua zi, poate însemna o schimbare în bine, a fiecăruia.
Uneori uităm să ne trăim viața, fiind preocupați de necazurile din trecut și luptând pentru un viitor mai bun, uitând de fapt, să trăim în prezent.
Pe lângă invidia celor din jur, vom fi mereu agasați de bârfele din jur, de răutatea oamenilor și mai ales de bucuriile acestora, mascate sau nu, atunci când nouă ne merge rău sau avem anumite neplăceri.
Ambiția profesională a unor oameni este fără margini, fiind pregătiți, la figurat, să „calce peste cadavre”. Noi nu trebuie să ne gândim la propriile servicii funerare, din contră, trebuie să renaștem din propriile supărări, deznădejdii, tristeți și să ascedem spre lumea cea dreaptă, a celor buni. Se spune că bunătatea nu are ce căuta în viața de acum, dar prin răutate distrugem ceea ce este bun, construit cu migală, de cei din trecutul nostru.
Cu mulți ani în urmă, vecinul venea să te ajute, nechemat, pentru ca împreună să realizați lucruri utile. Acum, același vecin, nu te mai cunoaște și este invidios pe ceea ce ai obținut. Uneori, oamenii se bucură mai mult de răul cuiva, decât de propriul său bine.
Oare vom reuși să trăim în pace sufletească și în înțelegere, laolaltă, noi cu cei din jurul nostru și ei între ei?
Speranța moare ultima iar viața fiecăruia este așa cum și-o construiește și o modelează, în funcție de propriile sentimente, gânduri și fapte.
De ce să distrugem un lucru realizat de altcineva, doar pentru că noi nu am putut face acel ceva?
Mass-medie insistă în ultimii ani, cu prezentarea evenimentelor negative din viață, acordând foarte puțin timp, reușitelor și a oamenilor de valoare.
În viață ai și bune și rele, dar este propria noastrăviață!
Noi luptăm nonstop ca să reușim în viață, muncim mult pentru a avea beneficii materiale, pe care apoi le cheltuim pentru sănătatea noastră pe care am neglijat-o.
De ce să avem o viață ca… și să nu fim ca…
Trebuie să privim spre răutate, ca la ceva existent, dar neglijabil. Bunătatea noastră se reflectă în binele celor din jur, care odată și odată, vor descoperi adevăratele valori ale existenței lor umane. Fiecare zi trebuie trăită la maxim, ca și cum ar fi ultima…
În viaţa de zi cu zi, mereu ne întâlnim cu anumite persoane, locuri, sau situaţii.
Uneori suntem depăsiţi de evenimente, de situaţii, de realitate în general. Acest lucru nu înseamnă că suntem incompetenţi…. în viaţa de zi cu zi!
Omul, oricât de „slab” ar fi, la figurat vorbim, este competent în ceva. Toţi ne naştem cu un har, dar trebuie să-l „cultivăm”, nu să ne contemplăm în obişnuinţă….
O persoană care nu se regăseşte la locul de muncă, nu înseamnă că nu poate fi bun, în alt loc. Poate acel loc nu i se potriveşte.
Fiecare om, a fost, măcar o dată în viaţă, la un moment dat, într-un loc nepotrivit.
Omul are o viaţă ca un puzzle, pe care dacă nu-l completezi corect, poţi pierde timp, ani…viaţa….
Fiecare om, aşa cum este îndrăgit măcar de o persoană, aşa este şi priceput în ceva anume, trebuie doar să descopere, în timp util, acel „ceva”.
Viaţa ar fi monotonă, dacă ar decurge planificat , normal…. ar urma un curs obişnuit….
Totuşi sunt persoane care se cred competente în orice, dând chiar sfaturi şi indicaţii, pe care, nici ei nu le-ar urma.
Omul discerne, este o fiinţă gânditoare, de aceea se deosebeşte de celelalte fiinţe, dar uneori uită să folosească această calitate importantă.
Un om competent, prin lupta dură cu viaţă, poate face faţă celui care se crede superior dar de fapt, este un incompetent…
Noi singuri ne decidem destinul şi punem piesele de puzzle acolo unde considerăm că le este locul….
Oamenii se nasc datorită unei iubiri, într-o familie care se dorește împlinită, iar viața lor este una mai mult sau mai puțin fericită. Omul pe parcusul drumului său prin viață evoluează și se integrează în societate.
Chiar dacă fiecare dintre noi facem parte dintr-o comunitate, de fapt ne află într-o mulțime oarecare și constatăm în timp că suntem singuri. Sunt momente în viață când suntem doar noi cu sinele nostru.
În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.
Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.
Fiecare om este un singuratic de fapt, deși poate avea o mulțime de prieteni, o familie numeroasă și multe grupuri sociale din care face parte.
Orice am face, suntem unici și gândim doar pentru noi, ne lăsăm influențați de alții dar de fapt, deciziile finale sunt ale noastre.
Avem un trecut, ne gândim mereu la viitor și uneori uităm să ne trăim prezentul. Avem regrete, avem ambiții dar ratăm prezentul pur și simplu pentru că timpul este relativ și noi suntem pe aripile lui, călătorind poate prea devreme într-un alt spațiu fără a ne pregăti temeinic ori rămânem cramponați într-o zonă care ne atrage și ne îndeamnă să medităm, să experimentăm.
Când mergem la școală, la servici, la petreceri suntem alături de alte persoane dar revenind în casa noastră, în locul nostru drag, suntem singuri cu gândurile și deciziile noastre, chiar dacă sunt alături de noi și alți membri ai familiei.
Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.
Pe parcursul vieții, oamenii sunt obligați să-și asume responsabilități și să ia decizii. Uneori dorim ca decizia să nu fie în totalitate a noastră și cerem sfatul altor persoane dar pâână la urmă, trecând acele sfaturi în practică, tot noi decidem.
Deciziile sunt multiple, în diverse domenii și ne influențează în mod inevitabil destinul, dar trebuie să ne asumăm și să ne respectăm hotărârile pentru că viața este ofline nu online ca să avem oportunitatea să dăm UNDO.
De multe ori ne bucurăm de ceea ce facem și obținem, uitând greutațile prin care am trecut și atunci recompensa sufletească face uitată suferința fizică. Trebuie să găsim mereu câte o mică bucurie, reușită în ceea ce facem pentru a ne îndemna la o nouă gimnastică a minții.
De fapt ce este viața? Agonia unui suflet, ambiția unui om, soarta unui grup individual?
Viața este calea pe care fiecare dintre noi o urmăm, indiferent de ceea ce am făcut, ce visăm și ce realizăm de fapt.
