Arhive etichetă: calatorie

Viața: O Călătorie

Viața este, înainte de toate, o călătorie – una care nu vine cu hărți clare sau instrucțiuni detaliate. Fiecare zi reprezintă o pagină albă, în care noi scriem experiențe, emoții și lecții care ne modelează identitatea. De la primele momente ale copilăriei, când descoperim lumea prin joacă și curiozitate, până la maturitate, când începem să înțelegem responsabilitățile și complexitățile existenței, viața este o succesiune de momente care ne definesc.

Înțelepciunea experiențelor

Una dintre cele mai fascinante caracteristici ale vieții este capacitatea noastră de a învăța din experiențe. Fiecare greșeală, fiecare succes, fiecare relație și fiecare provocare poartă cu sine o lecție valoroasă. Experiențele ne oferă perspective diverse și ne ajută să dezvoltăm empatie, răbdare și perseverență. Este important să nu privim eșecurile ca pe niște obstacole permanente, ci ca pe niște trepte care ne ajută să urcăm mai sus în propria noastră evoluție.

În viață, nu totul se desfășoară conform planurilor noastre. Uneori, circumstanțele ne pun la încercare și ne forțează să ne adaptăm, să ne regândim prioritățile și să găsim soluții creative. Aceste momente de incertitudine sunt, paradoxal, cele care ne cresc reziliența și ne permit să apreciem mai profund momentele de bucurie și liniște.

Importanța relațiilor

O parte esențială a vieții o reprezintă relațiile pe care le construim. Familia, prietenii, colegii și comunitatea largă ne influențează profund dezvoltarea și percepția asupra lumii. Interacțiunile cu ceilalți ne pot aduce sprijin, inspirație și motivație, dar pot fi și surse de provocări și conflicte. Modul în care gestionăm aceste relații reflectă maturitatea noastră emoțională și capacitatea de a ierta, de a comunica eficient și de a menține conexiuni autentice.

De asemenea, relațiile ne învață compasiunea și altruismul. Ajutorul oferit altora, chiar și în gesturi mici, poate avea un impact profund atât asupra destinatarului, cât și asupra noastră. Această interconexiune este una dintre cele mai frumoase și complexe dimensiuni ale vieții.

Echilibrul între muncă și pasiuni

Viața modernă ne cere adesea să jonglăm între muncă, responsabilități și dorințele personale. Găsirea unui echilibru între aceste aspecte este crucială pentru sănătatea noastră mentală și fizică. Timpul alocat pasiunilor, hobby-urilor și relaxării nu este doar o evadare, ci un mod de a ne reconecta cu noi înșine și de a ne încărca energia pentru provocările zilnice.

Activitățile care ne aduc bucurie și satisfacție contribuie la sentimentul de împlinire și la dezvoltarea creativității. Ele ne permit să explorăm talente ascunse și să ne redescoperim constant identitatea, chiar și în mijlocul rutinei cotidiene.

Acceptarea schimbării

Una dintre cele mai mari certitudini ale vieții este schimbarea. Nimic nu rămâne neschimbat: circumstanțele se transformă, oamenii vin și pleacă, iar noi înșine evoluăm constant. Acceptarea schimbării este un act de curaj, deoarece ne obligă să renunțăm la zona de confort și să ne adaptăm la noi realități.

De multe ori, schimbările aduc oportunități neașteptate și ne permit să descoperim dimensiuni ale vieții pe care nu le-am fi explorat altfel. Fiecare sfârșit este, în același timp, un început. Prin urmare, flexibilitatea și deschiderea către nou sunt instrumente esențiale pentru o viață plină și autentică.

Bucuria pentru lucruri și momente simple

Viața nu se măsoară doar prin realizări mari sau evenimente spectaculoase, ci și prin micile momente de fericire: o conversație sinceră, o plimbare în natură, un zâmbet primit sau oferit. În aceste clipe aparent banale se ascunde frumusețea existenței. Învățând să le apreciem, ne creăm un sentiment de recunoștință și pace interioară.

Viața – o călătorie

Viața este un mozaic complex de experiențe, relații, pasiuni și schimbări. Este o călătorie unică pentru fiecare dintre noi, care merită trăită cu curiozitate, curaj și autenticitate. Înțelegerea faptului că fiecare moment, fie el provocator sau plin de bucurie, contribuie la creșterea noastră personală ne poate ajuta să trăim mai conștient și mai împlinit.

În final, secretul unei vieți frumoase nu constă în evitarea dificultăților, ci în modul în care le înfruntăm, în relațiile pe care le cultivăm și în aprecierea frumuseții simple a fiecărei zile. Viața este o operă de artă în continuă desfășurare, iar noi suntem artiștii care îi dau sens și culoare.

Fragmente – LA GRĂTAR CU URSUL

Gogoșar se deplasează din bucătărie spre sufragerie, oprindu-se la ușa de la intrarea în apartament, pe care o descuie în așteptarea vizitatorilor zilnici, a vecinilor ei. De fiecare dată, primul care ajunge este Gogonel urmat apoi de vecinica Maimuțel, al cărei frate, Pătrățel încheie de obicei seria obișnuită de musafiri. Se uită mirată la ceas…

În acest timp, Pătrățel iese încetişor din apartamentul său, pentru a nu o trezi pe Maimuțel și merge la Gogonel. Acesta îi deschide încet ușa, mirat iar Pătrățel îi şopteşte:

– Merg la prietenul meu cu care am fost la nuntă!

– Du-te liniștit.

– Pst… Să nu știe fetele… Poate ne urmăresc… – zice Pătrățel privind cu teamă în jur, moment în care se aude ușa apartamentului său, deschisă probabil de Maimuțel.

– Dar de ce mergi? – întreabă Gogonel

– Să iau niște poze și să degustăm o țuică…

– Țuica este ca cea de la nuntă?

– Da. Am băut aproape o jumătate de sticlă și nu am avut nimic… Vii?

– Nu… Nu… – gândește Gogonel.

– Bine. Am plecat. Nu spui la nimeni, nimic!

– Bine.

Pătrățel iese în fugă, pornind pe scări în jos. După câteva minute, Gogonel urcă la vecina Gogoşar. Acolo se afla deja Maimuțel care-l și interpelează:

– Credeam că vii cu Pătrățel!

– A, nu. El merge după poze și la o pălincă – spune Gogonel…

Pătrățel ajunge la scara blocului și verifică lista de la interfon. Sună la un număr. Răspunde un bărbat:

– Da…

– Piftie?

– Nu, mulțumesc. Nu-mi face bine.

– Scuzați… dar caut pe domnul Piftie…

– 23… – aude un răspuns nervos după care se întrerupe legătura.

Pătrățel tastează 23 și ușa ca prin minune, se deschide. Urcă pe scări și vede o lumină difuză la etajul unu și un cap de femeie. Își continuă drumul până la apartamentul 23 și se salută cu gazda, trecând apoi la treabă, consumând câte un păhărel dintr-o sticlă de tărie.

– Noroc!

– Să fie!

– Auzi reclama: „consumați alcool moderat”.

– Așa și facem… bem doar câte un păhărel…

– Și doar dintr-o sticlă.

– De un litru…

Pătrățel se ridică cu greu și abia reuşeşte să ajungă pe scară. Coboară încet treptele și… vede lumină la etajul unu… nu este senzorul, ci doar un cap de bătrână și, curiozitatea ei.

Mai încet și puțin sigur, Pătrățel ajunge la parter și se deschide ușa. Un bărbat aflat în pragul ușii de la intrare, îl întreabă:

– Am sunat la apartamentul 30… ştiţi cumva unde este?

– Intrați unde vedeți lumină.

– Da.. categoric, mulțumesc – spune bărbatul alergând pe scări.

Până să se închidă ușa, se aude strigătul unei femei:

– Ce faci domnule, cum vezi o ușă deschisă intri!! Ajutor…

Pătrățel zâmbește și trage aer în piept, pornind spre casă:

– Soarta!

Pătrățel se strecoară încet în apartament, dar lumina se aprinde brusc:

– Ce faci? – întreabă Maimuțel

– Uiteeee… pe acasă.

– Te-ai îmbătat?!

– Este întrebare sau constatare?

– …

– Nu. Am băut doar o sticlă, două persoane…

– Mâine mergem pe munte, cum ai promis…

– Da… da… și după nuntă am călătorit. Am fost undeva… creeeeed…

– Bine – aprobă Maimuțel care se retrage în camera ei.

– Dar atunci a fost …. citește mai departe.

Fragmente – Drum necunoscut

Mi se pare că totul se mişcă și se învârte, fără ca eu să am vreo putere de a interveni.  Reușesc cu greu să-mi deschid ochii. Privesc şi constat că simţurile nu mă înşală. Mă aflu prins într-un telescaun şi mă deplasez spre o direcţie precisă.

Această direcție nu este tot atât de precisă pentru mine, deoarece nu ştiu de unde vin şi nici unde merg. Ştiu cine sunt dar nu ştiu cum am ajuns acolo.

Între timp, telescaunul mă poartă în continuare în zone necunoscute mie. După un timp constat că nu mă deplasez doar în aer, ci și  printr-un tunel. Toate imaginile sunt ca într-un film alb-negru. Mă uit în faţă, apoi în spate, ca să vad dacă mai este cineva pe acolo…Nu este nimeni, sunt doar eu!

Pereţii sunt albi, negri și combinaţii de alb-negru. Deplasarea se desfășoară cu o viteză mică, astfel că în timp ce mă aflu în mişcare pot să mă și gândesc.

Deodată, tunelul se termină. Încep să urc încet și mă tem că mă pot lovi la cap în zona superioară a acestui tunel. Îmi pun capul între picioare, aşa cum ştiam că se face în caz de cutremur. Oricum eram într-un asemenea cutremur, cel al vieţii mele. Mă gândesc să bat în lemn, un principiu care mi-a rămas întipărit în memorie din copilărie, datorită vieţii la casa bătrânească a părinţilor mei. Însă nu este nimic din lemn pe acolo, poate doar capul meu….

Urcarea continuă iar mie mi se pare totul o eternitate. Culorile mohorâte îmi provoacă a stare de nelinişte. Deodată mişcarea încetineşte şi mă opresc în faţa unei uşi similară cu lifturile de pe timpuri. Uşa se deschide.  Am ajuns sus, desupra la tot ceea ce ar putea fi. Privesc în jos, chiar în momentul în care telescaunul o porneşte spre ușa deschisă.

Într-o încăpere izolată cu sticle observ oameni în halate, însă nu le văd feţele pentru că stau cu spatele la mine.  Acestia lucrează la o banda rulantă. Aş vrea să văd ce fac acolo dar nu mai am timp, pentru că trec peste zona unde se aflau acestia. 

Încep să cobor, iar prin fața mea trece o persoană care are fața acoperită cu o hartă. Încerc să strig la el dar nu pot, vocea mea… a dispărut. Mă simt ca în filmele de groază însă presimt că voi afla în curând răspunsurile la dilemele care mă bântuie. Mai trec pe lângă o persoană în halat, ajungând aproape de podeau din gresie a încăperii.

Mişcarea este încetinită. Ajung lângă o bandă rulantă. Trec şi mă opresc în fiecare loc, unde se află câte o  hârtie şi un creion. Mă apuc să citesc şi după ce termin, sunt deplasat mai departe, spre alte asemenea locuri cu înscrisuri.

Nu înțeleg logica notițelor de pe documentele pe care le parcurg.  Pe fiecare hârtie se află idei, planuri pe care poate le-a făcut ori ai vrut să le facă, sau trebuie să le facă cineva?

În timp ce parcurg informațiile îmi dau seama că în notițe se află doar lucruri și fapte negative. Una se potriveşte cu ceva, dar nu ştiu cu ce anume, așa că o notez cu creionul pe o altă hârtie. În acel moment apar lângă mine două persoane. Una dintre ele îmi oferă două bilete pe care le perforează: una era plină de informații, iar cealaltă este albă….

Telescaunul se oprește și mă simt eliberat. Mă ridic și urmez calea pe care se deplasează cele două persoane. Cobor niște scări și deschid uşa care-mi …

Citește mai departe….

Fragmente – Totul a fost predestinat…

Soarele își trimite razele călduroase prin perdeluţa de la geamul camerei întunecate. Deodată se aude un zgomot surd și de lângă un fotoliu apare un păr zburlit. Posesorul capului se uită în jur. Privește pe jos, spre pat și spre sine.

  • Uf ! Am căzut din pat….N-am mai pățit așa ceva din facultate, după chefuri….Cât o fi ceasul?

Bărbatul se uită pe telefonul mobil care se afla pe măsuța de deasupra lui și constată că este descărcat, motiv pentru care-l conectează la priză. Își îndreaptă privirea spre radioul cu ceas, unde ledurile clipea indicând eronat ora. Era un semn vizibil că pe timpul nopții se oprise curentul, anulând instantaneu funcţia de trezire.

Bărbatul se ridică cu grijă de pe podea, ca și cum se afla pe bara de la sala de sport și se îndreaptă spre televizor, pornindu-l pentru a căuta canalul care să-i indice ora exactă. Constată că se află în grafic și merge grăbit spre baie unde face un duș rapid și-și pregătește ustensilele pentru bărbierit.

Între timp se aude sunetul telefonului care prinsese energie. Se îndreaptă spre accesoriul său de care nu se despărțea prea des și constată că este alarma. Se uită mirat la dată și constată că tot ceea ce făcuse până atunci a fost în zadar. Era zi liberă și nu trebuia să meargă la servici. Oftează și privește la fotografia de pe masă, de lângă telefon. Simte o lacrimă în coțul ochiului stâng și se decide să facă un apel telefonic.

La celălalt capăt al firului se aude o voce somnoroasă:

  • Alo!
  • Bună mamă!
  • Andrei! Ce faci? S-a întâmplat ceva?
  • Nu. De ce?
  • Păi suni așa de dimineață!
  • A… nu… vroiam să văd ce faceți.
  • Uite o să ne pregătim că vine Anda cu familia ei. O să serbăm ziua de naștere a nepoatei tale.
  • Da… Face nouă ani….
  • Este fată mare! Intrăm pe laptop diseară ca să ne vedem.
  • Da. Așa ca în fiecare week-end. O să trimit cadourile….
  • Bine. Să știi că cel mai frumos cadou ar fi ca să vii tu, acasă!
  • Da… mamă. O să vin.
  • Te așteptăm mereu cu drag, să fim și noi ca oamenii, nu doar niște imagini pe calculator.
  • Bine… Acum mă grăbesc… Vorbim. Salută-i pe toți din familie.
  • Bine, Andrei. Ai grijă de tine. Întreabă vecinii de tine!
  • Spune-le că totul este bine. La revedere…..
  • La revedere, fiule!

Andrei privește în zare în timp ce apelul se întrerupe. Constată că nu-și văzuse nepoțica niciodată, pentru că sora lui, Anda rămăsese gravidă după plecarea lui din țară. Pe ecranul televizorului se derula un film de familie în care actorii se simțeau în largul lor. Deodată îi trece o idee prin minte și apelează un nou număr de telefon. La celălalt capăt, răspunde o voce plictisită:

  • Alo!
  • Bună ziua. Aș dori să plec urgent în România! Aveți cumva o cursă astăzi?
  • Avem în fiecare zi.
  • Aveți bilet pentru astăzi?
  • ….
  • Aveți?
  • Mă uit acum. Avem un loc… dar la microbuz.
  • Este în regulă. Plătesc la urcare? La ce oră este?
  • Mai încet cu întrebările că este dimineață! Și zi liberă… Plătiți când veniți dar trebuie să ajungeți cu 30 de minute înainte de ora….
  • Este în regulă! – strigă fericit Andrei care-și notează informațiile și continuă cu pregătirile.

După zece minute, Andrei renunță la bărbierit, că doar barba este la modă, și-și adună toate lucrurile în troller-ul și rucsacul pe care-l avea. Au încăput toate obiectele, chiar și laptopul, puțin îndesate dar bine asigurate pentru drum.

Oprește curentul electric deconectând siguranțele din cameră, oprește centrale de la buton și verifică gazul și apa. Îşi ia rucsacul și troller-ul, se întoarce după celular și-l pune alături de încărcător în buzunarul de la rucsac, ieşind grăbit din încăpere. Trage uşa şi caută cheia ca să încuie.

Se enervează. Cheile nu sunt în buzunar. Caută în rucsac. Scoate lucrurile din el şi verifică fiecare compartiment. Cheile se încăpăţânează să nu apară. Intră în casă.

Se uită prin sertare și sub pat.

Citește mai departe…