Imagini cu copaci
Arhive etichetă: zi
Fragmente – O zi nebună
Pătrăţel se trezeşte. Se uită prin cameră după care constată că-i este sete. Se ridică grăbit din pat pornind spre bucătărie. Ajuns pe hol, privește spre camera de alături și constată că sora lui doarme, pentru că nu se vedea lumină în camera ei. Intră pe întuneric în bucătărie, astfel încât ochii săi parțial deschiși, să nu ia un contact brusc cu lumina ledurilor. Se îndreaptă spre locul unde era depozitată cana lui de apă, moment în care simte că i se învârte capul. Ameţeşte. Se prinde repede de perete, cu o mână de ceas iar cu cealaltă de raftul cu oale, dar degeaba. Pătrăţel aterizează pe gresia de pe podea, împreună cu ceasul care se rostogoleşte sub masă. Rafturile și oalele îl acoperă pentru a nu i se face frig.
După câteva minute, Maimuţel aprinde lumina în camera ei. O porneşte spre baie moment în care vede deschisă uşa camerei lui Pătrăţel. Mirată o porneşte spre bucătărie, convinsă că fratele ei înfulecă de zor, golind frigiderul. Până să aprindă lumina, se împiedică şi cade peste Pătrăţel, care tresare speriat.
…
După dezastrul din noaptea trecută, din bucătărie, Maimuţel se apucă să facă curat. Începe să şteargă praful în timp ce Pătrăţel porneşte spre beci.
Ajuns în pivniță, Pătrățel îşi ia sticlele goale de apă minerală şi le numără. Face rapid un calcul şi pune o treime dintre ele în plasă. Urcă scările spre ieşirea din bloc. Ajuns afară, o salută pe bătrâna care stă pe banca din fața intrării, lângă zona verde ce împrejmuia blocul.
Pătrățel merge în piață și ajunge la magazinul dorit unde se strecoară în interior pe lângă cele patru vânzătoare vorbăreţe. După ce face schimbul de sticle pline – sticle goale, Pătrățel se îndreaptă spre casa de marcat, iar pe drum îşi alege o ciocolată. După ce plăteşte, acesta pornește agale spre casă, părăsind piața și strecurându-se prin spatele blocului, coborând apoi în beci.
Pătrățel pune sticlele pline pe raft, iar în locul lor, în plasă, pune altele goale. Iese prin faţa blocului salutând vecina, traversează piața și pătrunde în interiorul magazinului pe lângă cele patru vânzătoare. Îşi ia apa minerală, ciocolata, lasă suma fixă de plată la caseriţă și o pornește din nou spre casă. Iese din piaţă și-și continuă drumul prin spatele blocului. Coboară în beci şi repetă operaţiunile anterioare cu sticlele și pune ciocolata în raft, peste cea cumpărată anterior. Priveşte mirat spre telefonul care nu sunase deloc…. După ce stă pe gânduri, formează numărul de telefon al surorii Maimuţel, însă telefonul este ocupat:
- Iar vorbeşte!
Pătrăţel își ia ultimele sticle goale, le pune în plasă şi o porneşte din nou spre ieşire. Trecând pe lângă vecina care stătea pe bancă, o vede cum îşi scuipă în sân, făcându-şi cruce, pentru că-l vede a treia oară plecând fără a observa când acesta a revenit.
Pătrățel intră agale în piață și în magazinul pe care-l frecventase anterior. Una dintre cele patru vânzătoare le întreabă pe celelalte:
- Omul acela nu a mai trecut pe aici?
- Cred că da… doar nu vedem în reluare.
- Eu nu l-am mai văzut – spune una dintre ele, întorcând privirea spre Pătrăţel, care se afla în capătul magazinului.
- Oare am halucinaţie? Am febră…
Pătrăţel îşi continuă drumul,..
Totul se plăteşte
De când ne naştem, începem să plătim pentru existenţa noastră.
La început se fac investiţiile în haine, mâncare, medicamente. Cu trecerea anilor, ne plătim studiile, apoi încercăm, fiecare dintre noi, să ne descurcăm pe toboganul vieţii.
La un moment dat, descoperim că suntem obosiţi, nervoşi, agitaţi, stresaţi…
Plătim ca să scăpăm de problemele cotidiene, unele supărătoare, altele necesare.
Oboseala apare tot mai des, deoarece stresul, la serviciul unde esti plătit mereu mai puţin decât alţii care poate nu merită, dar au acel ceva ce nu avem noi ( relaţia, sau „pila”), încet descoperim că ne pierdem în monotonia „agitată” a vieţii.
Fiecare dintre noi luptăm să rezistăm pentru că din păcate nimeni nu va avea grijă de noi, în afara familiei şi a prietenilor adevăraţi.
Nu există loc de muncă fără stres, aici nu încadrăm mediul de „stat” ( de unde excludem categoric învăţământul şi medicina ) unde încă este valabil : „timpul trece, leafa merge!”, deoarece totul este pe baza „relaţiei” şi nu a cunoştinţelor în domeniu. Relaţia este punctul forte în cariera celor care lucrează în domeniul energiei şi….., unde examenele pentru posturile vacante se ţin după ce aceste posturi au fost deja ocupate de cel căruia îi erau destinate….
Revenind la viaţa de zi cu zi, noi oamenii, suntem preocupaţi să facem multe, să luptăm pentru orice, devenind uneori de nerecunoscut, chiar de noi înşine….
Vrem să obţinem ceea ce ne dorim, chiar cu riscul de a pierde multe. Noi luptăm, noi pierdem în timp…
Trebuie să fim atenţi, căci sănătatea nu se mai întoarce dacă o neglijăm, când anumite semne ale ei, ne bat în „uşă”, iar viaţa se scurge şi descoperim că am fost doar nişte călători în viaţă, care am trecut ca „gâştele prin apă” fără a trăi cu adevărat.
Noi trebuie să ne dedicăm timp, pentru ceea ce ne place, pentru cei dragi şi pentru o viaţă sănătoasă!
Noi ne decidem viitorul, trăim prezentul şi învăţăm din trecut. Trebuie să fim conştienţi, că ne putem schimba, şi chiar putem schimba şi pe alţii…în bine.
Cum a fost…
Cum a fost la școală?
Bine. M–a ascultat profesorul dar nu a făcut nimic din ce i-am zis și mi-a spus că nu am învățat!
Cum a fost ziua de azi?
Ca la servici.
Adică m-a luat șeful la întrebări și deși am avut toate răspunsurile la mine, nu au fost pe placul lui.
Aceeași întrebare, două răspunsuri diferite, conform etapelor de evoluție din viață. Indiferent de vârstă pe care o avem, mereu suntem luați la întrebări. La școală reușim să evităm unele momente neplăcute, dând vina pe un câine care ne-a mâncat caietul, pe un șoricel care ne-a ronțăit filele din carte…. dar când creștem, trebuie să acceptăm provocările. Fiecare persoană are câte un șef iar ziua sa, depinde de toanele, rațiunea și/sau logica acestuia. Chiar și patronii au un șef, în fața căruia acceptă tacid, provocările. Șeful lor este banul.
Deci, putem spune că omul este mereu subordonat cuiva, pentru că existența lui depinde de cei din jurul său. Dar ceea ce nu conștientizăm în totalitate, o reprezintă ideea că nimeni nu este mai presus decât altul, ci chiar dacă tema a fost una grea și ne-am chinuit să o realizăm dar nu am avut finalitatea dorită, trebuie să trăim fiecare zi, cu un zâmbet și clipe de satisfacție, pentru că fără să ne dăm seama, în fiecare clipă evoluăm, învățând câte ceva nou și util!
O zi cât o viață …
Mereu ne lamentăm și spunem: Ce zi am avut!
Atât de des folosim expresii confuze și definitorii ale unei zile că ajungem să uităm, rolul acelei perioade care a trecut și ceea ce ne-a învățat!
Fiecare zi ce trece reprezintă o etape de noi cunostințe, de recunoaștere a propriilor valori și de interacțiuni cu cei din jur.
Viața are ca unități de măsută anii, lunile… orele….adică zilele. 
O zi bună ne încântă dar o zi rea sau grea, trebuie să ne ambiționeze. Niciodată nu vom avea aceste zile identice, ca o copie la indigo (sau xerox) pentru că totul ar fi mult prea monoton.
O zi… două zile….fac parte din restul zilelor pe care le traversăm confom stării noastre. Mereu, următoarea zi este prima zi din restul vieții noastre.
Fericirea ține de noi, de modul cum înțelegem mesajele verbale și non-verbale din jurul nostru. Totul depinde de noi!
Hai să ne gândim că avem doar zile bune, iar greutățile vin pentru a ne demonstra tăria propriului nostru caracter!