Toate articolele scrise de Mendre

Dezamăgirea – viața – monotonia

Ce monotonă ar fi viaţă dacă toţi oamenii ar fi la fel! Dacă toţi ar gândi şi ar face totul identic… Atunci comunicarea verbală nu și-ar avea rostul.
Poate de aceea în viaţă trebuie să fim mereu atenţi, la vorbe şi la gesturi. De ce ? Simplu, ele pot fi interpretate în mai multe moduri.

Uneori, noi gândim şi acţionăm într-un anumit fel, dar cei de lângă noi, interpretează, poate exact contrariul la ceea ce ne gândeam/acţionam noi… Interpretarea depinde de persoană.

Fiecare persoană are ideile şi propriile sale concepte, care însă uneori se pot schimba în timp. Viața este agitată și de multe ori produce dezamăgire.

Dezamăgirea este o stare pe care noi, oamenii o controlăm greu, pentru că nu depinde doar de noi. Fiecare clipă în care ne considerăm nedreptății, o vedem ca fiind o dezamăgire a vieții, pentru că de fapt noi nu suntem pregătiți să trecem peste elementele negative din viața noastră.

Viața fiecăruia dintre noi reprezintă un drum presărat cu bune, cu rele, cu ocolișuri, cu surprize și mai ales cu acel neprevăzut care ne face să simțim că trăim cu adevărat. O viață lină și o cale liniștită poate deveni monotonă și plictisitoare, deci…

Nu trebuie să fim supărați pe viață, pe noi ca persoane ci doar pe modul în care ne gestionăm propriile sentimente și situațiile prin care trecem, adică de stima noastră de sine în special.

Ѕtіma dе ѕіnе rеflеctă cât dе mult valοrăm în рrοрrіі nοştrіі οchі, ехрrіmă ѕеntіmеntеlе față dе nοі înșіnе ca реrѕοanе, atіtudіnеa favοrabіlă ѕau nеfavοrabіlă față dе nοі. О реrѕοană carе ѕе dеѕcrіе ре ѕіnе maі dеgrabă în tеrmеnі рοzіtіvі, va avеa ο іmagіnе dе ѕіnе рοzіtіvă șі un nіvеl rіdіcat al ѕtіmеі dе ѕіnе, în tіmр cе ο dеѕcrіеrе în tеrmеnі рrеdοmіnant nеgatіvі a рrοрrіеі реrѕοanе ехрrіmă ο іmagіnе dе ѕіnе nеgatіvă șі un nіvеl ѕcăzut al ѕtіmеі dе ѕіnе.

Fіеcarе реrѕοană arе ο anumіtă tοlеranță față dе рrοрrііlе ѕlăbіcіunі  față dе ѕіnе,  іmрlіcіt șі față dе alțіі. Ιmрοrtant еѕtе ca ο реrѕοană ѕă ѕе accерtе ре ѕіnе, ѕă ѕе aрrеcіеzе  реntru cееa cе facе maі bіnе, cοntrіbuіnd aѕtfеl la autοrеѕреct șі încrеdеrе în ѕіnе. Ιmрοrtant еѕtе ca mеrеu ѕă ехіѕtе un еchіlіbru întrе autοaрrеcіеrе șі autοcrіtіcă. Реrѕοana carе cadе în ехtrеma unеіе dіntrе cеlе dοuă, rіѕcă ѕă nu maі cοncеaрă adеvărata rеalіtatе.

Dacă ești dezamăgit de viaţă, te poţi implica mai mult în ea, să prinzi încredere în tine şi să poţi schimba această situaţie. Deci, putem spune că totul depinde de noi, pentru că omul este ființa care gândește, care știe ce și cum să facă dacă se implică total în relațiile și în viața sa.

Dezamăgirea provocată de situaţiile inedite, neaşteptate le poţi depăşi ştiind că viaţa are momente bune şi momente rele.

Dezamăgirea provocată de oameni este cea mai grea, mai ales dacă aceștia îţi sunt prieteni. Această dezamăgire este chiar dureroasă, dar gândeşte pozitiv, oricând poţi găşi şi persoane la care nu te gândeai, care să te ajute când te astepţi mai puţin.

Dacă esti dezamăgit de familie…. află motivele…familia nu te părăseşte la greu, ei sunt alături de tine necondiţionat.  Poate greşeala, că trebuie să fie o greşeală, este la tine….

Pentru o persoană, cel mai rău este ceea ce specialiștii o numesc ca fiind  dezamăgirea de sine.  Gândind pozitiv, reflectând la problemă, se poate redescoperi încrederea în sine.

Dezamăgirea îşi taie aripile și te scufundă în tristeţe. O persoană dezamăgită îşi pierde încrederea și deseori intră în panică. Deziluzia este prezentă, dar şi acest sentiment, această trăire sufletească, face parte din viaţă. Lăsând trecutul, se poate privi optimist în viitor!

Sursa foto album propriu

Flipchart – sistemul de prezentare ideal

În trecut, sedințele din companii erau plictisitoare. Toate informațiile importante erau citite de pe diverse formate de hârtie iar participanții se plictisea, ori nu înțelegeau mare lucru.  Prezentarea unei analize era greoaie pentru că nu doar ochii participanților erau îndreptați spre foaia de hârtie respectivă ci întregul corp, pentru a putea observa cât de cât ceea ce se discuta.

Tehnologia a avansat iar corporațiile și-au dat seama că reușita unei afaceri constă într-o comunicare eficientă, coerentă și corectă.

Utilizarea unor flipchart-uri a dus nivelul de comunicare la unul precis și interesant. Folosind un asemenea sistem de prezentare se pot nota și analiza diverse opțiuni și strategii, se pot afișa grafice realizate în sistem digital și printate în culori vii, atrăgătoare, care să scoată în evidență informațiile esențiale.

O recomandare pentru pentru un sistem de prezentare optim este modelul de Flipchart magnetic, care are dimensiuni de 100 x 70 cm,, având brațe laterale și care este pe rotile, fiind astfel ușor de transportat. Acest produs  nu este util doar pentru companiile care le pot folosi în sălile de sedințe sau în birouri și chiar în unitățile publice de învățământ (săli de clasă),, spitale și laboratoare medicale, pentru că reprezintă o modalitate ușoară de notare a unor informații esențiale și chiar vitale.

Acest Flipchart magnetic Office Products este prevăzut cu suport integral pentru accesorii, separat de suportul funcțional pe care se atașează rola de hârtie. Cadrul este realizat din aluminiu.

Sursa: Gutuie.ro

Pentru a fi utilizat la întreaga ei capacitate și pentru a scoate în evidență informațiile, trebuie folosite markere model XXL de diferite culori: roșu, verde, albastru și negru. Orice informație și analiză efectuată este mult mai bine prezentată dacă prin culori diferite se fac remarcate anumite date relevante.

Sursa: Gutuie.ro

Rezerva de hârtie model flipchart Oxford este opțiunea ideală pentru utilizare ca o componentă consumabilă. Varianta Oxford cu dimensiunile 60 x 80 cm, repoziționabilă ce conține 20 de coli într-un top este repoziționabilă.  Hârtia este de înaltă calitate, așa cum se presupune că trebuie să fie orice produs într-o companie care se respectă pe sine și pe clienții săi. Avantajul acestui tip de hârtie o reprezintă faptul că este compatibilă cu toate tipurile de standuri, putându-se folosi chiar și pentru aplicația Scribzee – folosită pentru scanare salvare notițe.

Sursa: Gutuie.ro

Pe lângă aceste consumabile precum hârtia și marker-ele, pentru o bună și optimă metodă de lucru, la Flipchard mai avem nevoie de un accesoriu care nu poate lipsi: magnetul.

Magneții de 38mm, varianta strong sunt seturi de câte 10 bucăți, de aceeași culoare. Acestea au dublă utilizare, fiind folosiți atât pentru susținere cât și pentru simbolizare, a scoate în evidență o anumită zona/parte a analizei prezentate, motiv pentru care este recomandată utilizarea unei game variate de culori.

Sursa: Gutuie.ro

Nu trebuie să uităm că Flitchardul nu este utilizat doar pentru scriere, fiind de asemenea un bun instrument pe care să se prezinte imagini transmise de pe un laptop prin proiector, datorită culorilor deschise..

Aceste produse se găsesc cu usurință și se livrează în timp scurt de către compania Gutuie.ro ale cărei date sunt:

Telefon: 0731 270 748

Mail: office@gutuie.ro

Adresă: Str. Buiacului nr. 2, Parc Logicor, Cladirea D1.1, Mogosoaia, Judet Ilfov, Romania

Program: Luni-Vineri, 09:00-17:00

Compania mai poate fi apelată și pe rețelele sociale, precum Facebook, unde sunt prezentate multe informații utile iar răspunsurile la întrebările clienților sunt oferite în timpul cel mai scurt, realizând astfel o comunicare ușoară și rapidă, așa cum semnifică și numele paginii: Comunicare.gutuiero.

Sursa: Gutuie.ro

Vizitând atât virtual cât și fizic magazinul companiei, o să vedem multe alte produse interesante, din game diferite, care să ne atragă privirea. Cum este să cauți rechizite școlare, sisteme de prezentare și să descoperi mobilier adecvat, produse fashion, și nu numai….

Viața: Mândria de sine și banii

Mândria de a fi român, adică mândria de ţară este un lucru normal. Să fii mândru de ceea ce ai făcut, ai ajutat pe alții să realizeze sunt de asemenea elemente de mândrie ale oricărei persoane. Dar mândria de sine….

Mândria de sine este unul dintre lucrurile cele mai dăunătoare. Un om mândru, se poate spune că este un om NUL. De ce ? Pentru că la acest om, copiii mândriei sunt la ei acasă şi culmea trăiesc foarte bine în armonie: nepăsarea, uitarea şi lenea.

N-epăsarea este la el acasă. Acestuia nu-i pasă de semeni, de nimic, decât de sine, să-şi atingă scopurile prin orice mijloace.
U-itarea pentru prieteni, oameni care i-ai cunoscut şi chiar faţă de evenimente trăite….
L-enea, lipsa arzătoare a unor dorinţe de realizari, muncă, spre binele unei comunităţi….

Omul mândru își dorește să fie mereu lăudat, se simte mândru indiferent de ceea ce face, pentru că se consideră șise crede buricul pământului…

Ei îşi poartă mândria cu mare fast, considerând că toată lumea trebuie să-l cunoască şi bineînţeles să-l invidieze…pentru ca mândria să fie şi mai mare!

Omul mândru nu va ajuta niciodată un nevoiaş, un om, o persoană, pentru că nu corespunde propriei sale demnități ca să fie cu aceste persoane. Pentru el, oamenii trebuie selectaţi…

Fiecare moment de mândrie , de această mândrie de sine, duce la îndepărtarea rolului esențial al vieţii acelei persoane…aceea de a fi om.

Omul mândru îşi uită colegii și este nepăsător cu prietenii , dar şi prea leneş să ajute oamenii…

Dacă părinţii au fost mândrii , copilul care îi urmează, va avea parte de aceeaşi mândrie. Este bună mândria în anumite cazuri, pentru anumite realizări, dar nu trebuie asociată cu cei trei copii ai săi, care fac omul să fie NUL!

Dar de ce este mândru omul în general? De unde pornește mândria de sine? De la aculularea de bogății, de la bani în general.

Banii au ajuns să ne conducă viaţa. Toată lumea aleargă să facă bani. Unii se ocupă de afaceri, petrec zile şi noţi în agonie şi extaz. Ajung să nu se mai bucure de bani, şi doar de modul de a-i face. O afacere de multe ori este o chestiune în care cineva pierde şi altul câştigă. Uneori se poate ajunge la o înţelegere profitabilă pentru parteneri.
 Omul de rând munceşte mult, pentru a aduna bani. La început pentru traiul obişnuit, apoi pentru plăceri, la urmă chiar pentru lux. La un moment dat munceşti prea mult, uneori câştigi puţin…
Cei care muncesc mult, câştigă destul dar vorba aceea : time is money! Timpul aduce bani, dar se reduce timpul…ai bani dar poate nu ai timp să-i cheltuieşti!


 Poţi face bani, dar timpul care-l petreci cu cei dragi, este tot mai mic…. Ajungi să-ţi vezi părinţii, familia, copiii tot mai rar. Până în ziua în care ei părăsesc lumea, sau poate chiar tu te îmbolnăveşti şi banii nu pot rezolva problema!


Banii nu aduc fericire, însă pot contribui într-o anumită măsură la realizarea unei vieţi mai bune, şi poate nişte fărâme de fericire….
 Cu cât ai bani mai mulţi, cu atât vrei mai mult…ajungi să iubeşti banii, să te dedici lor…să devină chiar un scop prea mare în viaţă… Să ai o mândrie de sine!
Viaţa trebuie trăită și dirijată prin sentimente, dorinţe şi cu …sufletul!
Nu trebuie lăsată viaţa să treacă, sau noi să trecem prin viaţă…ca raţa prin apă!
    

Omul și viața

Fiecare vârstă are farmecul ei. Omul este veşnic nemulţumit de vârsta lui.

Se bucură în timp, când prima cifră a vârstei este mică…apoi se gândeşte că e mai bună vârsta normală, decât cea inversată a celor două cifre, apoi…se resemnează!

Bărbaţii obsearvă că îmbătrânesc, după numărul tot mai mare de fete frumoase văzute. Femeile obsearvă înaintarea în vârstă, după scăderea numărului lor de admiratori! Totuşi e bine să ai şi un singur admirator, unul dar sincer şi bun!

Când esti copil, poţi face năzbătii, dacă le faci când esti mai mare, te consideră … nebun….

Când esti copil, vrei să fii mare, să devii major, să te căsătoreşti…iar când ajungi mare , vrei să fii … un copil inocent!

Când esti tânăr , ai familie, astepţi copiii să crească, să termini cu serviciul, să fii la pensie, pentru a te odihni…

Ca pensionar…aştepţi de fapt sfârşitul, despărţirea de această lume, priveşti spre viitorul ţării, tinerii, te gândeşti la trecut, ai amintiri, trăieşti cu ele, şi ai vrea să fii din nou tânăr….

Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin la orice vârstă!

Conflictele între generaţii există din cele mai vechi timpuri şi vor exista mereu, datorită evoluţiei omenirii în timp şi datorită progreselor stiinţifice ce se vor realiza continuu.

Generaţia de vârsta a doua a avut conflictele copilăriei cu părinţii lor, precum le au ei, acum , cu copiii lor.

O generaţie nouă are mereu parte de o modernizare a tehnologiei, captată mai bine de cei tineri. Cei mai în vârstă se adaptează mai greu acestor progrese, fiind unul din motive conflictuale.

Orice conflict există generaţii, oricare din ele ar face orice pentru binele celeilalte, membri ai aceleiaşi familii. Bineînţeles că anturajul, problemele specifice vârstei, schimbă mentalităţile.

Mereu o generaţie este nemulţumită de generaţia precedentă, apoi şi de ceea care o urmează….

Mereu se dă vina pe şcoală, pentru nesimţirea sau intoleranţa tinerei generaţii , dar cei 7 ani de acasă unde sunt? În vacanţă? Este o vorbă, cum creşti copilul…aşa îl ai…

Omul este ca un tren care trece prin gară!

Omul e ca un tren iar ziua este precum o gară, unde ne oprim, staţionăm şi continuăm călătoria, spre o altă gară, altă zi….

 Persoana este cu atât mai bogată, cu cât trece prin mai multe gări, presărind iubiri, fapte bune şi persoane dragi.


 Forfota, agitaţia din gară, mulţimea de oameni, sunt exact ca zilele vieţii.   Gara este mereu un punct de reper. În oraş , dar mai ales la ţară. Dacă întrebi pe cineva de o locaţie, des auzi spunând că este la a x –a stradă sau intersecţie de la gară.


 Nu există persoană care să nu fi trecut pe la gară. Chiar dacă circulă mai des cu maşina….

Trenul vieţii este cel mai drag tren chiar dacă nu are staţiile bine definite şi programate.


Omul este ca o trestie care se îndoaie după vânt. Omul îşi schimbă direcţia trenului vieţii după ultima gară prin care a trecut…


 Să fim fericiţi că ne plimbăm cu acel tren , descoperind cât mai multe gări unde contribuim şi noi cu câte ceva la ajutorul dat oamenilor, pentru că acest lucru ne va îmbogăţi sufleteşte.

Povestea mândriei, dincolo de încăpățânare

A fost odată ca niciodată… cineva care a pus suflet şi a făcut lucruri măreţe. Încet, acesta a descoperit numele şi valoarea, născându-se astfel: MÂNDRIA. Încet, încet umblând prin lume, a găsit prieteni cu chipul şi asemănarea lui…. S-a căsătorit şi a devenit NUL.


EL consideră că toate celelalte persoane sunt mult sub nivelul său. După un timp s-a retras singur şi s-a contemplat în viaţă, și astfel au apărut copiii săi, din NEPĂSARE, s-a iscat UITAREA devenint apoi LENE.
Cei trei copii ai săi, au pornit prin lume şi au adunat adepţi, fiecare aât pentru sine cât şi pentru toţi, împreună.


MÂNDRIA a început să ţipe la NEPĂSARE, care prin UITARE a devenit LENE! Azi ei umblă împreună sau separat încercând să adune adepţi, pentru a veni la putere, fiecare pa baza propriilor principii..

NEPASAREA a trecut pe la omul care nu se sinchiseşte să ridice un obiect căzut unui semăn de-al său ( dacă l-a scăpat, să-l ridice…), dacă vede că un om greseşte nu-i trece prin cap să ofere sfaturi utile, trece cu privirea spre cer când vede o veche cunostinţă, nu respectă regulile de circulaţie (viteză excesivă cu maşina, şi nu numai )…..

UITAREA îl fericeşte pe omul care-şi uită cunostinţele prietenii, ignoră ajutorul primit, crezând că totul i se cuvine de drept….


LENEA …cucoană mare, de ce să ajute pe cineva să transporte un produs imens cu care se chinuie sau să-și cedeze locul în mijloacele de transport în comun celor care au nevoie? Dacă nu are profit ,de ce să se implice în ceva sau să ducă gunoiul până la coş când pământul este mai aproape? Prea multă lene ca să facă ordine şi curăţenie, până murdăria devine rege, şi nu numai….


Uite aşa cei trei copii încet-încet cuceresc omul, lumea şi viaţa pământească. Cel mai rău este când toţi trei se adună într-un singur om, unde este şi părintele lor, care apoi se va multiplica ca o clonare…. Omul devine încăpățânat și nimic nu-l schimbă!

Încăpăţânarea este atât de des întâlnită … Uneori aceasta poate fi benefică, ducând la multe descoperiri, indiferent de problemele ivite în cale.

Alteori încăpăţânarea ţine doar de „eu-l” interior al omului. Când cineva trebuie să facă un lucru şi i se spune de mai multe persoane, cum ar fi bine,acesta vrea să facă doar cum şi când vrea el.
 Se spune că dacă doi oameni diferiţi îţi spun că eşti beat, mergi şi te culci. Dacă mai multe persoane îţi spun că nu este bine ce faci…ar trebui să renunţi, dar încăpăţânarea nu-i lasă…iar dacă nu iese cum trebuie, se găseşte cu siguranță n om care să fie vinovat.

Dacă esti încăpăţânat să faci ceva sau să menţii acel lucru cunoscut, ajungi să sabotezi progresul şi chiar oamenii.
Încăpăţânatul devine docil doar când nu are încotro, se simte încolţit sau este ameninţat de anumite repercursiuni.
De multe ori, o persoană îndeplinește și sarcinile pe care trebuia să le facă un anumit încăpăţânat, doar pentru a scăpa de problema apărută.
Încăpăţânatul este ferm pe poziţia lui chiar, dacă nu are argumentele necesare.
Oamenii care au trăit un anumit mod de viaţă, au aplicat un anumit principiu, nu se lasă în veşnica lor încăpăţânare, îndrumaţi spre o cale mai bună sau mai ușoară.

Din cauza încăpăţânării unora, pot pierde şi alţii. Un angajat ce nu vrea să aibă colegi cu alte pricipii oricând îl sabotează pe acesta, Un vecin încăpăţânat poate produce multe neplăceri co-locatarilor din bloc.
Încăpăţânarea poate ajunge la rang de prostie, care apoi sproduce necazuri în lanţ, ca în principiul dominoului.
Înainte de a te încăpăţâna la ceva, gândeşte. Omul se deosebeşte de alte fiinţe, prin faptul că poate gândi! Să nu fim incăpăţânaţi ca un catâr, ca un cal…sau mai rău, ca doi cai…frumoşi!

Cluc Cristian Lucrian