Fiecare vârstă are farmecul ei. Omul este veşnic nemulţumit de vârsta lui.
Se bucură în timp, când prima cifră a vârstei este mică…apoi se gândeşte că e mai bună vârsta normală, decât cea inversată a celor două cifre, apoi…se resemnează!
Bărbaţii obsearvă că îmbătrânesc, după numărul tot mai mare de fete frumoase văzute. Femeile obsearvă înaintarea în vârstă, după scăderea numărului lor de admiratori! Totuşi e bine să ai şi un singur admirator, unul dar sincer şi bun!
Când esti copil, poţi face năzbătii, dacă le faci când esti mai mare, te consideră … nebun….
Când esti copil, vrei să fii mare, să devii major, să te căsătoreşti…iar când ajungi mare , vrei să fii … un copil inocent!
Când esti tânăr , ai familie, astepţi copiii să crească, să termini cu serviciul, să fii la pensie, pentru a te odihni…
Ca pensionar…aştepţi de fapt sfârşitul, despărţirea de această lume, priveşti spre viitorul ţării, tinerii, te gândeşti la trecut, ai amintiri, trăieşti cu ele, şi ai vrea să fii din nou tânăr….
Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin la orice vârstă!
Conflictele între generaţii există din cele mai vechi timpuri şi vor exista mereu, datorită evoluţiei omenirii în timp şi datorită progreselor stiinţifice ce se vor realiza continuu.
Generaţia de vârsta a doua a avut conflictele copilăriei cu părinţii lor, precum le au ei, acum , cu copiii lor.
O generaţie nouă are mereu parte de o modernizare a tehnologiei, captată mai bine de cei tineri. Cei mai în vârstă se adaptează mai greu acestor progrese, fiind unul din motive conflictuale.
Orice conflict există generaţii, oricare din ele ar face orice pentru binele celeilalte, membri ai aceleiaşi familii. Bineînţeles că anturajul, problemele specifice vârstei, schimbă mentalităţile.
Mereu o generaţie este nemulţumită de generaţia precedentă, apoi şi de ceea care o urmează….
Mereu se dă vina pe şcoală, pentru nesimţirea sau intoleranţa tinerei generaţii , dar cei 7 ani de acasă unde sunt? În vacanţă? Este o vorbă, cum creşti copilul…aşa îl ai…
Omul este ca un tren care trece prin gară!
Omul e ca un tren iar ziua este precum o gară, unde ne oprim, staţionăm şi continuăm călătoria, spre o altă gară, altă zi….
Persoana este cu atât mai bogată, cu cât trece prin mai multe gări, presărind iubiri, fapte bune şi persoane dragi.
Forfota, agitaţia din gară, mulţimea de oameni, sunt exact ca zilele vieţii. Gara este mereu un punct de reper. În oraş , dar mai ales la ţară. Dacă întrebi pe cineva de o locaţie, des auzi spunând că este la a x –a stradă sau intersecţie de la gară.
Nu există persoană care să nu fi trecut pe la gară. Chiar dacă circulă mai des cu maşina….
Trenul vieţii este cel mai drag tren chiar dacă nu are staţiile bine definite şi programate.
Omul este ca o trestie care se îndoaie după vânt. Omul îşi schimbă direcţia trenului vieţii după ultima gară prin care a trecut…
Să fim fericiţi că ne plimbăm cu acel tren , descoperind cât mai multe gări unde contribuim şi noi cu câte ceva la ajutorul dat oamenilor, pentru că acest lucru ne va îmbogăţi sufleteşte.
A fost odată ca niciodată… cineva care a pus suflet şi a făcut lucruri măreţe. Încet, acesta a descoperit numele şi valoarea, născându-se astfel: MÂNDRIA. Încet, încet umblând prin lume, a găsit prieteni cu chipul şi asemănarea lui…. S-a căsătorit şi a devenit NUL.
EL consideră că toate celelalte persoane sunt mult sub nivelul său. După un timp s-a retras singur şi s-a contemplat în viaţă, și astfel au apărut copiii săi, din NEPĂSARE, s-a iscat UITAREA devenint apoi LENE. Cei trei copii ai săi, au pornit prin lume şi au adunat adepţi, fiecare aât pentru sine cât şi pentru toţi, împreună.
MÂNDRIA a început să ţipe la NEPĂSARE, care prin UITARE a devenit LENE! Azi ei umblă împreună sau separat încercând să adune adepţi, pentru a veni la putere, fiecare pa baza propriilor principii..
NEPASAREA a trecut pe la omul care nu se sinchiseşte să ridice un obiect căzut unui semăn de-al său ( dacă l-a scăpat, să-l ridice…), dacă vede că un om greseşte nu-i trece prin cap să ofere sfaturi utile, trece cu privirea spre cer când vede o veche cunostinţă, nu respectă regulile de circulaţie (viteză excesivă cu maşina, şi nu numai )…..
UITAREA îl fericeşte pe omul care-şi uită cunostinţele prietenii, ignoră ajutorul primit, crezând că totul i se cuvine de drept….
LENEA …cucoană mare, de ce să ajute pe cineva să transporte un produs imens cu care se chinuie sau să-și cedeze locul în mijloacele de transport în comun celor care au nevoie? Dacă nu are profit ,de ce să se implice în ceva sau să ducă gunoiul până la coş când pământul este mai aproape? Prea multă lene ca să facă ordine şi curăţenie, până murdăria devine rege, şi nu numai….
Uite aşa cei trei copii încet-încet cuceresc omul, lumea şi viaţa pământească. Cel mai rău este când toţi trei se adună într-un singur om, unde este şi părintele lor, care apoi se va multiplica ca o clonare…. Omul devine încăpățânat și nimic nu-l schimbă!
Încăpăţânarea este atât de des întâlnită … Uneori aceasta poate fi benefică, ducând la multe descoperiri, indiferent de problemele ivite în cale.
Alteori încăpăţânarea ţine doar de „eu-l” interior al omului. Când cineva trebuie să facă un lucru şi i se spune de mai multe persoane, cum ar fi bine,acesta vrea să facă doar cum şi când vrea el. Se spune că dacă doi oameni diferiţi îţi spun că eşti beat, mergi şi te culci. Dacă mai multe persoane îţi spun că nu este bine ce faci…ar trebui să renunţi, dar încăpăţânarea nu-i lasă…iar dacă nu iese cum trebuie, se găseşte cu siguranță n om care să fie vinovat.
Dacă esti încăpăţânat să faci ceva sau să menţii acel lucru cunoscut, ajungi să sabotezi progresul şi chiar oamenii. Încăpăţânatul devine docil doar când nu are încotro, se simte încolţit sau este ameninţat de anumite repercursiuni. De multe ori, o persoană îndeplinește și sarcinile pe care trebuia să le facă un anumit încăpăţânat, doar pentru a scăpa de problema apărută. Încăpăţânatul este ferm pe poziţia lui chiar, dacă nu are argumentele necesare. Oamenii care au trăit un anumit mod de viaţă, au aplicat un anumit principiu, nu se lasă în veşnica lor încăpăţânare, îndrumaţi spre o cale mai bună sau mai ușoară.
Din cauza încăpăţânării unora, pot pierde şi alţii. Un angajat ce nu vrea să aibă colegi cu alte pricipii oricând îl sabotează pe acesta, Un vecin încăpăţânat poate produce multe neplăceri co-locatarilor din bloc. Încăpăţânarea poate ajunge la rang de prostie, care apoi sproduce necazuri în lanţ, ca în principiul dominoului. Înainte de a te încăpăţâna la ceva, gândeşte. Omul se deosebeşte de alte fiinţe, prin faptul că poate gândi! Să nu fim incăpăţânaţi ca un catâr, ca un cal…sau mai rău, ca doi cai…frumoşi!
Încerc să deschid ochii, dar o mână se lasă peste pleoape astfel încât să nu văd nimic:
Pentru că ați fost oameni buni, iar eu sunt bogat, vă ofer o vacanță așa cum visați! Toate costurile le voi suporta eu.
Cine este… visez!
Nu visezi, intră pe contul băncii tale și o sa ai un cont numit Moș Crăciun, cu parola vacanță pe care-l poți folosi pentru tine și cei dragi ție!
Da…da…. – spun și adorm
”Crăciunul acesta vreau să trăiești cea mai frumoasă experiență din viața ta! Plătesc eu tot!”.
Uneori visele sunt frumoase dar nu ajută la îndeplinirea visurilor. După trei zile de la acest vis, am intrat pe situl băncii mele și am descoperit că dețin un cont numit Moș Crăciun! Încerc să intru de pe telefonul mobil, dar de teamă să nu fiie vreun virus renunț și merg direct la bancă. După ce stau o oră la coadă, reuseșc să ajung la masa unui reprezentant al băncii și verific contul. Dau și parola din acel vis năucitor și mi se spune suma existentă. Bine că stăteam pe scaun că aș fi căzut pe jos, iar cei de acolo cine știe impresie aveau despre mine… Era un cont de vacanță! A venit Moș Crăciun mai devreme?!
Fericit, am plecat acasă și mi-am informat familia despre cele întâmplate. Soția mea era sceptică, iar copilul alerga bucuros prin casă. Eu eram bulversat, dar soția mea fiind suspicioasă îmi luase telefonul mobil, pentru a-l cerceta precum un agent SRI. Nu a găsit nimic, așa că a spus:
– Mulțumesc, Doamne!
Unde poate fi vacanța de vis? Normal, în România pentru că avem o țară frumoasă. Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, deci trebuie să aibă zăpadă. Acolo unde se află zăpada, în mod sigur se află și o pârtie de schi, deci totul este mai mult decât perfect.
Sursa foto: Album foto propriu
Atunci când ninge încetișor, Moș Crăciun pătrunde pe horn și ne găsește într-o cameră călduroasă la un hotel din Poiana Brașov.
Acestea au fost doar gândurile care încet dar sigur au devenit realitate chiar dacă am avut mici probleme. În primul rând, fiind o vacanță de o două săptămâni, în mod cert aveam nevoie să ne luăm multe lucruri cu noi. Mașina nu este încăpătoare ca o dubă, deci, aveam posibilitatea să închiriem un taxi pentru transportul unor bagaje! Dar nu a a fost nevoie, pentru că soția mea a stabilit să nu luăm haine cu noi, ci doar ceea ce purtam în momentul plecării.
Eu am crezut că o să stăm la sobă pentru a ne încălzi, dacă nici pijamale nu avem! Soția mea a avut o idee strălucită. Am făcut rezervarea la hotel cu all-inclusive și a comandat îmbrăcăminte nouă, care să nu se sifoneze pe drum, de la Answear cu livrare în locația unde ne petrecem vacanța. La întoarcerea spre casă nu trebuia să avem grijă ca hainele să fie frumos împăturile și aranjate, deoarece urmau oricum să treacă printr-un ciclu de spălare când reveneam în căsuța noastră dragă.
Încep să-mi completez jurnalul de călătorie. Suntem deja de opt zile în Poiana Brașov, o stațiune montană perfectă pentru iubitorii muntelui. Stațiunea montană se află la 12 km distanță de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă. Drumul din orașul Brașov spre Poiană pare lung din cauza multiplelor curbe de pe traseu. Pe drum am trecut pe la Belvedere, locul de unde am admirat întregul oraş şi prin Poiana Mică (unde se află o parcare imensă)..
Sursa: DIGITAL CAMERA – album foto propriu
În primele trei zile am fost în zonele limitrofe, la “Pietrele lui Solomon”, am vizitat Biserica de lemn cu hramul „Sf. Ioan” și am închiriat o sanie cu care am coborât în oraș pe drumul vechi care a fost calea de acces între oraș și stațiune cu mulți ani în urmă, înainte de a fi accesibil transportul auto. Frigul de -14 grade ne-a pătruns în oase, dar ne-am protejat perfect de o răceală cu ajutorul unor geci groase, negre lungi.
Rezervațiile naturale din Poiana Brașov ne-au asigurat pe lângă tonusul ridicat și drumețiile montane, aerul plăcut și fără poluare
În cele trei zile, alături de alți turiști veniți din zona Moldovei și al Olteniei, am făcut două trasee montane care nu trebuiau ratate: Poiana Brașov – Vârful Cristianul Mare din Masivul Postăvarul şi Poiana Brașov – Pietrele lui Solomon. Am obosit dar ne-am relaxat. Frigul pentru soția mea a fost anihilat atât de geacă și de o căciuliță mov, cât și de bocancii negri groși model anti-alunecare, pantalonii negri și pulovărul cu gât care a oprit vântul dincolo pielea care se zgribulise.
Având fason drept și linia umerilor lăsată, aveam impresia că partenera mea de viață se pregătește de golf, uitând că este iarnă, iar verdeața este undeva ascunsă sub albul zăpezii.
În următoarele cinci zile am fost în Brașov și am vizitat mai multe obiective turistice. Păşind prin Braşov, la început nu-ţi dai seamă că de fapt faci o călătorie în istorie. Fiecare locşor emană o poveste și un trecut.
Am văzut Prima Școală Românească care se află în curtea bisericii Sf. Nicolae. Am ascultat un concert de orgă la Biserica Neagră, după care am continuat plimbarea pe jos vizitând Aleea După Ziduri, Muzeele de Artă și Etnografie, Casa Hirscher, Casa Gheorghe Barițiu, Parcul Central, urcând spre hanul “La Cerbul De Aur”, coborând apoi pe Strada Sforii (îngustă și unică), trecând în prealabil prin Poarta Ecaterina. Toate aceste atracții se aflau pe o rază de câteva sute de metri de stația de autobuz care ne transporta din oraș înapoi în Poiana Brașov.
Într-o altă zi am fost în cartierul Noua pentru a vizita Grădina Zoologică, după ce exploraserăm Bastionul Țesătorilor, Turnul Alb și Turnul Negru.
După atâtea drumeții și călătorii, se apropie Crăciunul, dar nu ajunge înainte de a urca cu telecabina pe piscul din Poiana Brașov, de unde să ne avântâm pe schiuri, spre poalele muntelui, în apropierea hotelului care se ascunde după un lac. Am găsit costum de schi adecvat care ne-a ferit de cel -20 de grade.
Legat de îmbrăcăminte și încălțăminte, soția mea a comandat în neștire, dar accesorii practice pentru escapada noastră feerică de iarnă. Pe lângă cizme, geci, cămăși și pulovere, ea a găsit și rucsacuri cu care să transportăm termosul cu ceai feirbinte, cafeaua, sandwich-urile și sucurile energizante pentru a nu ne putea cu tot ceea ce ne dorim. Copilul nostru a plimbat în rucsacelul său un ursuleț de pluș, care nu a atras însă atenția urșilor din zonă!
Atunci când este vorba de cumpărături, noi, bărbații trebuie să le dăm credit femeilor, partenerelor noastre din viață. După atâtea plimbări, drumeții și călătorii, eu am fost atât de obosit că nu reușeam decât performanța să mă urc în pat, dar soția mea, comanda îmbrăcăminte și încălțăminte, suficientă pentru a ne fi de folos în orice moment al vacanței, produse din toate categoriile de preț și stiluri, de la branduri premium
Spre surprinderea mea, a greșit o mărime la o bluză, dar nu de-a mea și una pentru ea. De ce? Pentru că făcând sport și slalom pe pârtii, ea a slăbit. Dar a returnat produsul în termenul optim (care era de maxim de 30 de zile), gratuit (pentru că mereu comenzile ei depăseau suma de 200 de lei).
Înainte să închid ochii de somn îmi notez ultimele informații, în timp ce soția mea își comandă două rochii albastre pentru Revelion. Îmi recomandă și mie ceva, iar eu o aprob, în timp ce adorm, obosit dar fericit. Copilul nostru sforăie, fiind deja în lumea viselor.
Se aude alarma de la ceas. Întind mână și anulez sunetul enervant la cele două telefoane mobile și mă întorc pe partea cealaltă. Închid ochii gândindu-mă la ceea ce am de făcut, dar adorm…. Se aude a doua alarmă, după alte zece minute, setată la telefon Mă întorc spre noptieră, anulez alarmele și închid ochii. Adorm.
După alte zece se aude o nouă alarmă. Anulez din nou sunetul și întind mână în spate pentru a verifica spațiul din pat. Este gol, deci este o nouă zi de lucru, iar soția mea deja se pregătește să înfrunte noile provocări ale zilei de astăzi.
Mă ridic din pat, îmi iau telefoanele mobile pe care le las apoi, pe dulăpiorul din hol. Soția mea apare în fața mea, având mâna ocupată cu ceva ustensile. Îmi arată două cutii de cafea, ca să o aleg pe cea, pe care să o prepare. Mereu este o decizie grea, pentru că-mi plac amândouă. Aleg una dintre ele și mă îndrept spre baie.
Fac un duș rapid, mă spăl pe dinți, mă bărbieresc în timp ce aud cum se macină cafeaua. Bine că avem vecini înțelegători, adică de fapt ei nu prea aud. Atâta apuc să gândesc că intru în panică văzând că apa din chiuvetă devine roșie. Iar m-am tăiat… Mereu îmi propun să mă ocup de această operațiune delicată seara, dar…
După ce termin cele obișnuite în baie, ies grăbit privind spre termostat și la centrală, să văd dacă sunt bine setate. Nu că ar fi vreo problemă, dar așa m-am obișnuit. Într-o zi setasem centrala la 40 de grade, iar când am ajuns acasă, am făcut saunăm fără a scăpa de acele kilograme în plus. Se simte un miros plăcut de cafea proaspat prajita.
Ajung la bucătărie și savurez un corn cu mere și cafeaua aburindă. Parcă sunt alt om. Privesc spre ceasul de lângă centrală, zâmbesc către cer, și-mi dau seama că timpul zboară deși am ferestrele închise.
Îmi iau repede o geacă din cuier, mă încalț și-mi pun rucsăcelul în spate, pornind grăbit pe scări. Încercând să cobor îmi dau seama că nu pot închide fermoarul la geaca roșie. Auăleo, geaca mea este albastră! Iar am luat vestimentația soției! Revin în apartament, deschid ușa iar o mână îmi întinde o obiect albastru, iar eu las ceva roșu, la schimb….
În timp ce mă deplasez, la nivelul inferior, o văd pe vecină și o salut cu voce tare, aproape țipând astfel încât să mă audă și să-mi facă loc să trec. De data aceasta, celălalt vecin de etaj, nu iese la ușă, fiind obișnuit că nu se ceartă nimeni, ci doar se salută mai zgomotos.
După câteva minute ajung în stație, iar colegii de serviciu povestesc întâmplările și aventurile lor din week-end. Eu nu apuc să spun nimic, pentru că apare autobuzul companiei. Ne urcăm și ne ocupăm locurile noastre obișnuite. În timpul deplasării, îmi scot sticluța cu cafea, preparată și pregătită de soția mea, pe care o consum în timp ce-mi arunc privirile ba pe fereastră, ba în telefonul mobil unde navighez ca un adevărat marinar pe rețelele de socializare.
După ce-mi termin tabieturile, autobuzul oprește în parcarea amenajată din cadrul organizației și coborâm. Toată lumea se grăbește spre propriul loc de muncă.
După ce-mi pornesc laptopul, încep să studiez agenda de lucru care este una extrem de încărcată și obositoare. Colegii mei dispar din birou, unii la ședințe, alții la o cafea. Eu încep să pregătesc documentele specifice și o pornesc spre cele trei ședințe de dimineață. Ce poate fi mai neplăcut, decât să ai întâlniri și discuții, uneori fără rost, pentru că sunt repetitive cu persoane din alte departamente?
Totuși, cel mai plăcut moment al dimineții, după acele ședințe plictisitoare îl reprezintă drumul spre sala de mese. Ajuns acolo, mă îndrept spre zona cu espressoare, oprindu-mă în fața unuia dintre aparate pentru a apăsa butonul de selecție pentru opțiunea de expresso, care este una dintre cele 10 băuturi cu cafea preparate de acest dispozitiv. Îmi place cum se aude susurul apei, chiar dacă cantitativ este mult mai puțină față de celelalte tipuri de cafele, pentru cele 7-8 grame de cafea macinata.
După ce savurez licoarea fermecată, prind aripi și nimeni su-mi stă în cale. Reuseșc să scap de stress, să ignor agitația din jur și să mă relaxez în pauza de masă alături de colegi, dezbătând diferite subiecte.
După terminarea programului de lucru, când prind ultimul autobuz spre casă, plec fericit că a trecut o nouă zi, sunt sănătos și mă pot bucura de micile mele plăceri. Dar nu prea, pentru că îmi aduc aminte de soția mea și mă uit în telefon, nu ca să o văd pe ea, ci să văd dacă m-a apelat. Ca de obicei, eu găsesc un mesaj cu ceea ce trebuie să cumpăr, discutat în seara precedentă dar…
Ajuns în apartament, mai mult obosit decât agitat, astfel că îmi prepar repede o licoare din mirifica cafea proaspat prajita, în timp ce aud ritmuri ale unor melodii indiene.
Aroma îmbietoare, savoare perfectă mă readuc în lumea reală în mod rapid. Mă îmbrac și pornesc la cumpărături, mai repede decât dansează actorii în filmele indiene. În 20 de minute mă întorc acasă, cu toate treburile rezolvate. Soția mea ajunge și ea acasă, își schimbă hainele, la fel și eu, dar nu între noi, ci doar cu altele, cele folosite în casă. Pun toate hainele în mașina de spălat și o pun la treabă.
Mă întorc în bucătărie, unde soția mea își savurează cafeaua preparată de mine. Așa suntem noi, ne împărțim sarcinile. Soția mea se pregătește să prepare delicatese pentru cină, iar eu merg în sufragerie unde găsesc fluturașul cu promoțiile de la cafea, apropii telefonul și ajung instantaneu pe site, gata pentru o nouă comandă.
Gata, aproape că se termină o nouă zi dar urmează altele la fel de fericită, pentru că viața de familie este frumoasă.
Stresul face parte din cotidianul vieţii. Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, tensiune.
Stresant este felul în care unii dintre persoanele din jurul nostru, concep ceea ce noi propunem, impunem.
Noi putem fi atât stresaţi cât şi stresanţi.
Puţini dintre noi, reusim să evităm cele două stări, mai ales, pe cea legată de stres.
Dacă am face o radiografie a vieţii, am descoperi că stresul face parte din noi, fiind un factor care nu ne poate lipsi…
De ce ? Datorită vieţii pe care o ducem. Agitaţia din viaţa de zi cu zi, lipsa unui anumit confort, serviciul şi problemele legate de cei de lângă noi. Mulţi oameni, pentru binele lor, devin stresanţi, împingând factorul de stres al celor din jur la maximum.
Viaţa însăşi, este un stres, pentru că trebuie să navigăm pe apele tulburi ale societăţii în care trăim. Noi, românii, avem încă probleme să ne adaptăm la anumite condiţii, la care cei de peste hotare, au reuşit, de-a lungul anilor să treacă…. Motiv pentru care, stresul este un factor important care duce la îmbolnăviri, decese şi multe alte probleme.
Trebuie să reuşim, măcar o zi pe săptămână , să uităm de probleme, să petrecem clipe plăcute, să ieşim la aer curat, să trăim în armonie cu noi şi cei din jur… E greu, dar nu imposibil!
Viaţa trebuie trăită, cât mai plăcut, util şi să încercăm, măcar noi să nu fim stresanţi, căci poate, cei din jurul nostru scapă de stres şi vom reuşi şi noi, să scăpăm de aceasta…
O viaţă fără stres, fără stresanţi, este o viaţă sănătoasă care creşte speranţa de durată a vieţii!
Doar noi, putem să ne scăpăm de stres, încercând să convingem pe cei stresanţi, că nici lor nu le este bine….
Trebuie să avem grijă de alimentaţie, de, oamenii din jurul nostru (cei cu mai multe feţe), de modalitatea de viaţă, şi nu numai….
Tot mai mult în viaţa de zi cu zi, ne lovim de barierele răutăţilor, a neîncrederii şi mai ales, de acuze uneori total nefondate.
Aceste referiri sunt strict legate de viaţa obişnuită, nu de cele legate de Justiţie.
La servici, la colţ de stradă, oamenii aduc acuzaţii, bârfe către semenii lor. Ei nu au cum dovedi acest lucru, dar prin încăpăţânarea şi toleranţa altora, devin nocivi şi înfluenţabili.
Normal, la orice acuzaţie trebuie adusă dovada acesteia. Dar mai nou, nu este aşa. Cel acuzat, trebuie să demonstreze, că ceea ce se spune despre el este fals.
Cum poţi demonstra ceva ce nici nu este real?
Realitatea a devenit de mult timp, un mit… Nimic din ceea ce este real, nu este bun de „împărtăşit” de unii oameni, motiv pentru care ajungem să credem că irealul este real, dar din păcate nu este şi ideal!
Să încercăm măcar pentru o clipă, să nu credem tot ceea ce ne spun cei din jur, despre alţii, poate chiar şi despre noi. Să gândim înainte de a acuza pe cineva, de ceva, de orice, oriunde, oricând!
