Arhive etichetă: individ

PSIHOLOGIA VIEȚII – STRESSUL

Stresul reprezintă o stare de disconfort și se referă în general la presiunea și tensiunea care acționează asupra unor stimuli ai omului, luate în sens negativ.

Denumirea vine din limba franceză “destresse”, care a fost preluată ulterior și în limba engleză ca “stress”.  În timp ce în limba engleză acest termen are pe lângă sensul negativ și conotații pozitive, în limba română, cuvântul este unul care induce automat situații legate de dureri psihice, suferințe, neliniști, deci totul luat în mod negativ, similar cu sensul din limba franceză.

Omul care se simte agitat, presat de timp, aflat în tensiune din cauza anumitor probleme sau situații care au apărut în viața lui, familială sau profesională, este un om stresat.

Sănătatea individului este cel mai de preț bun al său. Stresul poate duce la boli, care la rândul lor, să continue să inducă o stare de nervi, de tristețe, deci stres, asupra individului respectiv.

Performanțele oamenilor sunt influențate de stările prin care trec, indiferent că sunt intermediare sau nu. Un om agitat și indispus provoacă stres și randamentul său scade, iar performanțele acestuia se diminuează.

Luarea unor decizii, importante sau nu, impun o anumită raționalizare, o gândire care produce presiune iar individul stresat trebuie să aibă decizii corecte și reale.

Manifestarea stresului asupra omului are urmări psihosomatice precum: migrena, ulcerul, tromboflebită, durere de spate, durere de gât, durere de umăr, astm și ceea ce este cel mai grav: atacuri de cord. Problemele legate de mental, care sunt efecte ale stresului sunt: anxietatea, neliniștea, depresia, anorexia nervoasă și obezitatea.

Datorită stresului, multe persoane consumă în exces ciocolată, alcool pentru a se relaxa.

Anxietatea este un factor important în cadrul problemelor de sănătate cauzate de stresul din viață. Apare în special la persoanele ce prestează munci mai grele decât ar putea face, care sunt bolnave, sărace sau cu probleme ce le produc disperare.

Depresia apare în momentul când unele persoane se simt vionovate pentru lipsă de timp, de preocupare față de familie, neglijență datorată muncii.

Anorexia nervoasă face parte din tulburările induse psihologic datorită frustrării, supraprotecție, lipsa gestionării corecte a conflictelor și a rigidității de care dau dovadă acele persoane. Acestea se pot trata prin terapie.

Obezitatea este ceea ce se observă vizibil în zilele noastre. Aceasta se datorează mecanismelor centrului reglator de apetit. Unele persoană mănâncă mult din cauza agitației, nervozității și a stresului. O alimentație adecvată și sănătoasă este mai mult decât eficientă.

Comportamentul omului este influențat de stările acestuia. Stresul face parte din acest mod de viață, în funcție de psihicul și mentalitatea individului. Stresul a existat și va fi mereu prezent, influențând destinul oamenilor și perspectivele societății. Psihologia pozitivă poate fi o sanșă pentru reglementarea unor anumite probleme ce apar în existența omului.

Stresul în general este provocat de lipsa timpului, de fuga omului pe calea vieții și dorința de a realiza multe în timp cât mai scurt. Stresul profesional este un alt element negativ care influențează alături de alte componente stresante existența individului și regăsirea acestuia într-o etapă pozitivă cu ceea ce-l înconjoară.

Psihologia vieții – anxietatea

Tot mai des auzim că oamenii suferă de anxietate. Omul nu este bolnav fizic dar psihic, în general omul este inadaptabil.

Oamenii devin anxioşi în situaţii care pentru majoritatea oamenilor nu sunt anxiogene, prin intermediul procesului condiţionării. Pentru a modifica acest model de comportament eronat şi dezadaptativ, omul trebuie să înveţe să asocieze situaţia anxiogenă cu o stare psihică pozitivă. Conform specialiștilor din doemniu, a psihologilor, reacţia anxioasă este declanşată de anumiţi stimuli „cheie”.

Anxietatea nu este boală doar o stare care se poate vindecă, cu condiția identificării situației care a generat-o.

Ce poate fi la baza anxietății? Pot fi unel trăiri emoţionale de tip: panică, depresie sau furie care implicit înfluențează starea fizică a omului prin reacţii fiziologice prin: tahicardie, senzaţii de sufocare, dureri de stomac, ameţeli, paloare și chiar roşeaţă în obraji. Nu înseamnă că toate persoanele care sunt îmbujorate suferă de anxietate!

Majoritatea oamenilor sunt anxiosi și tensionați în fața amenințărilor stresante. Asemenea trăiri reprezintă niște reacții normale la stres. Anxietatea este considerată anormală atunci când apare în acele situații când majoritatea indivizilor le pot controla cu ușurință.

Tulburările anxioase includ un grup de tulburări în care ori anxietatea este sindromul principal ( anxietate generalizată și tulburări de panică) sau este trăită atunci când individul încearcă să-și controleze anumite comportamente inadaptate.

Frica este o reacţie emoţională cu caracter adaptativ pentru că în cazul unor ameniţări, aceasta mobilizează individul să ia anumite măsuri pentru a-și salva viaţa. Acest mecanism funcţionează şi în cazul fricilor psihologice, determinând subiectul să întreprindă acţiuni de autoprotecţie.

Teama moderată duce la creșterea stării de percepție și la capacitatea de concentrare a atenţiei, astfel încât gândirea să fie mult mai clară şi mai rapidă. Teama  mobilizează energiile și implicit activează reflexele astfel încât persoana respectivă să fie în stare să acţioneze mai repede şi mai bine.

De multe ori, frica sau temerile iraționale apar când individul se simte şi se comportă ca în cazul unui pericol major, dar pur și simplu în situaţia unui pericol minimal sau chiar inexistent, ori existent doar în mintea acestuia.

Anxietatea este definită de specialiştii în psihologie și terapie ca fiind o teamă difuză, fără un obiect bine precizat. Individul trăieşte o încordare continuă, simţindu-se permanent ameninţat. Acesta este extrem de nervos mai ales că nu înțelege ce anume îl sperie atât de tare.

Filosoful Bertrand Russell a remarcat rolul important al familiei în viața individului, susținând că omul care trăiește singur, îți uită sau își renegă sentimentele devenind deseori o persoană rea. Răutatea vine de la lipsa afecțiunii, a relațiilor și implicit induce necontenit, o stare de supărare, anxietate și de nefericire.

Psihologul Irvin Yalom a susținut în urma propriilor cercetări că „dragostea, anamneza, bolile, anxietatea lui sunt elemente fragile ce trebuie explorate astfel încât să ofere încredere unui individ”.

Psihologul Cosnier a constatat că relaţia stresului cu emoţiile negative este absolut evidentă. Când individul este stresat simte emoţii de frustrare, de anxietate, de agasare, de teamă sau chiar de depresie. Relaţia stresului cu anxietaea se bazează pe principiul interelaţiilor dintre somatic şi psihic.

Anxietatea apare în general provocată de individul în sine, de reacțiile și percepțiile acestuia. De multe ori totul ține doar de mental. Omul poate scăpa de anxietate. Cum?  Omul este liberul său arbitru.

Psihologia atașamentului

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Când vorbim despre atașament, forţa şi natura relațiilor ies la iveală prin pierderea sau destabilizarea ei datorită apariţiei unor reacţii afective puternice sau violente prin care se dovedește forţa legăturii. Conform lui Dorot și Parot, aceste legături sunt bine stabilite și definite atât prin anxietate şi angoasă, tristeţe, depresie; dar și printr-o relaţia reciprocă bazată pe bucurie, echilibru, adaptare.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Atașamentul la copii este unul involuntar, specific vârsstei, iar totul se bazează mai mult pe prietenie și loialitate, care în timp, cu trecerea anilor, dispare uneori în neant.

Atașamentul la adulți este influențat de identitate, intimitate, caracter și mulți alți factori pe care psihologii îi determină cu ușurință. Din acest motiv, atașamentul nu are o definire general valabilă, fiind extrem de puternic influențat de alte variabile care nu sunt constante.

La adulți, atașamentul poate fi: autonom, dezinteresat, preocupat și dezorganizat, conform studiilor efectuate de Mary Main.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Mulți se întreabă dacă atașamentul este înnăscut sau învățat, iar răspunsurile conform cercetărilor efectuate conform teoriei psihanalitice a lui Freud, demonstrează în mare parte că atașamentul este influențat din copilărie, de relațiile dintre copi (individ) și părinții săi.

Ca urmare a acestor cercetări, se poate observa cât de importanți sunt primii ani din viața unui copil, alături de părinții săi. Părinții trebuie să acorde timp suficient pentru copii, astfel încât, acestia să evolueze în timp și să aibă încredere în logica și rațiunea lor.