Noţiunea cunoscută în literatură de specialitate sub denumirea de singurătate socială a fost introdusă în literatura de specialitate pentru a-i descrie pe pacienţii care se temeau de anumite observații ale altor eventuale persoane. Printre aceste observaţii așa zis jenante sunt: exprimarea unei păreri, cântatul, scrisul sau chiar și gânditul cu voce tare. Acest fapt se referă de fapt la teama exagerată de a putea fi jigniţi, izolați și/sau judecaţi negativ în contexte sociale ori în toate cele în cadrul cărora este întotdeauna evaluată performanţa socială. Persoanele care suferă de singurătate socială se feresc de contactul interpersonal cu ceilalți, de faptul că toți ceilalţi vor observa obrajii roșii, transpiraţia palmelor, tremurul corpului, se tem că vor utiliza anumite fraze bizare, că vor putea comite o greşeală importntă care va conduce la umilință. Există și persoane la care există o lipsă a simptomelor fizice, însă este prezent caracterul de tip conştient al temerii. În acest context, teama şi îngrijorarea pot astfel dura chiar și câteva minute, zile ori chiar luni înaintea tuturor situaţiilor care implică performanţa.
Singurătatea social poate fi o stare deosebit dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.
Booth a constatat că cei singuratici își concentrează toate gândurile care se distorsionează astfel încât se ajung la reacţii exagerate, fiind cunoscută şi ca tulburarea de anxietate socialã. Singuratea socialã este diagnosticata la oamenii care au anxietate extremã în anumite tipuri de situaţii sociale şi situaţii publice.
Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.
Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.
Singurătatea socialã se stabileşte în mod cert atunci când expunerea reală a individului la o situaţie pusă în discuție provoacă apariţia absolut imediată a unei anumite anxietăţi foarte puternice. Această anxietate poate perturba semnificativ desfăşurarea activităţilor cotidiene, a sferei ocupaţionale, a viaţii psiho-socialã producând persoanei respective un puternic disconfort psihic. Această singurătate socială poate fi una temporală sau una cronică. În cazul singurătății temporale aceasta este dată de către toate împrejurările de viaţă (începerea vieții școlare, absolvirea unui colegiu, admiterea la facultate, migrarea într-un alt oraş, schimbarea profesiei și/sau a locului de muncă, căsătoria, nașterea unui copil, îmbolnăvirea şi spitalizarea, moartea unei persoane foarte). O situaţie obișnuită de singurătate socială este cea a persoanelor care sunt singure şi care trăiesc afectiv şi foarte intens singurătatea lor, dar nu din cauza deficientelor reale de comunicare ci din cauza unor anumite probleme fizice, vizuale, auditive, motrice sau psihice.
